Stiu ca am lipsit foarte mult dar ca intotdeauna apar probleme care devin prioritare(sanatate,familie,facultate), in fine, nu mai conteaza, cand scuzele sunt de prisos.Pentru cei care nu au aflat INCA,ascultati/cititi:
Cele 50 de vicii ale domnului Grey
de E L James
Traducere de Constantin Dumitru-Palcus
O trilogie care a devenit un fenomen mondial
Romantic, amuzant şi încărcat de erotism acest roman te cucerește, te
captivează și te domină.
Anastasia Steele, studentă la filologie, îi ia un interviu lui Christian Grey, un
tânăr om de afaceri de succes, pe care îl găsește foarte atractiv și de-a
dreptul intimidant. Retrasă și interiorizată, Ana este șocată să constate că,
pentru prima dată în viață este atrasă puternic de cineva. Christian o
avertizează că trebuie să stea departe de el, iar ea nu face decât să-l dorească și mai tare. Dar când
descoperă gusturile erotice speciale ale acestuia, începe să ezite: dincolo de șarmul și succesul de care se
bucură, Christian Grey este un bărbat tulburat de demoni ascunși și ghidat de o excesivă nevoie de a-i
controla pe ceilalți.
Cei doi încep o relație pasională. Va rezista oare o astfel de o relaţie nonconformistă între puritate şi
rafinament? Va putea oare Ana să accepte sclavia sentimentală impusă de Christian? Și dacă da, va mai
putea oare iubi ceea ce descoperă?
Un roman erotic devine bestsellerul mondial absolut
# 1 Amazon.com
# 1 New York Times Bestseller
# 1 Amazon.co.uk
# 1 Bookseller
Cele 50 de vicii ale Domnului Grey marchează o nouă eră în industria cărții: după ce a devenit un hit
mondial ca e-book, acest roman a fost publicat în SUA în format de carte tipărită într-un prim tiraj uriaș
de 750 000 de exemplare, apariția ei fiind salutată de celebrele publicații New York Times și Wall Street
Journal. Apărută și în Marea Britanie, cartea urmează să fie tradusă în peste 30 de țări.
Drepturile de ecranizare a trilogiei au fost câștigate de Universal Pictures.
E L James trăiește la Londra, este căsătorită și are doi băieți adolescenți. A lucrat ca producătoare TV și a
visat întreaga viață să scrie cărți pentru publicul larg.
A început să scrie și să-și posteze textele pe un site al fanilor seriei AMURG. Un editor independent a
publicat cartea în versiune e-book și în mai puțin de un an s-au vândut 250 000 de exemplare.
Autoarea britanică a precizat că a scris trilogia în plină “criză a vârstei mijlocii”. “Cartea cuprinde toate
fanteziile mele”, a spus E L James.
DA,cartea va aparea la Editura Trei si va costa doar 49,99 lei. SI va fii disponibila la targul de carte Bookfest.
PS.: Sunt nerabdatoare sa o am in biblioteca mea,desi mi-ar fi placut sa pastreze coperta originala, dar nu conteaza atat de mult.
Voi ce spuneti?
MotU
sâmbătă, 26 mai 2012
joi, 22 martie 2012
Capitolul 25
Zăceam răsuflând cu greutate pe pat, cu ochi închişi în timp ce el se retrăgea din mine cu grijă. Se ridică imediat şi se îmbracă. În momentul când a terminat sarcina asta se urcă în pat şi foarte gentil îşi desface cravata şi îndepărtează tricoul de pe braţe complet. Îmi flexez degetele după aceea masez încheieturile şi fixez sutienul. Mă acoperă cu pătura şi aşternutul.
Îl privesc complet hipnotizată. Iar el îmi zâmbeşte.
"A fost foarte drăguţ..." îi şoptesc zâmbind timidă.
"Iar apare cuvântul acela."
"Nu îţi place acel cuvânt?"
"Nu... nu reuşeşte să mă cucerească deloc."
"Oh... nu ştiu... se pare că are un efect benefic asupra ta."
"Iar acum am un efect benefic nu-i aşa? Oare vei putea să-mi răneşti ego-ul şi mai mult domnişoară Swan?"
"Nu cred că există ceva care să-ţi afecteze ego-ul." Dar chiar în momentul în care o spun... nu reuşesc să simt convingerea din spatele cuvintelor- ceva iluzoriu îmi traversează gândurile, un gând zburător şi îl pierd până reuşesc să-l înţeleg.
"Dacă aşa crezi tu..." Vocea lui este delicată.
Este întins lângă mine, îmbrăcat complet, cu capul îngropat în cotul lui, iar eu nu port decât propriul sutien.
"De ce nu îţi place să te atingă cineva?"
"Pur şi simplu nu îmi place." Se ridică şi depune un sărut delicat pe fruntea mea. "Deci... e-mailul acela reprezenta ideea ta de glumă."
Îi zâmbesc spăşită şi ridic din umeri...
"Înţeleg. Deci încă mai iei în considerare propunerea mea?"
"Propunerea ta indecentă vrei să spui... da chiar o fac. Am unele considerente totuşi."
Îmi rânjeşte. "Aş fii foarte dezamăgit dacă nu ar fii aşa."
"Mă gândeam să ţi le trimit prin e-mail... dar m-ai cam întrerupt."
"Întreruptus coitus."
"Vezi, ştiam eu că un strop de umor acolo undeva în interior," îi zâmbesc.
"Doar anumite lucruri sunt amuzante, Isabella. Am crezut că vei spune nu... fără nicio discuţie." Sunetul vocii lui cade.
"Nu ştiu încă... nu m-am hotărât... îmi vei pune o zgardă?"
Sprâncenele i se ridică. "Te-ai documentat. Nu ştiu Isabella. Nu am folosit nicio zgardă asupra nimănui."
Oh... ar trebui să fiu surprinsă de asta, dar ştiu aşa de puţin despre scenă... Nu ştiu.
" Ţi-a pus cineva... zgardă?" Îi şoptesc.
"Da."
"Doamna Robinson?"
"Doamna Robinson!" râde el... zgomotos, liber, pare aşa tânăr şi lipsit de griji cu capul aruncat pe spate... râsul său este înfecţios.
Îi rânjesc ca răspuns.
"Îi voi spune despre ce ai zis... o să adore asta."
"Încă mai vorbeşti regular cu ea?" Nu-mi pot ascunde şocul din voce.
"Da..." Şi a devenit serios acum.
Oh... iar o parte din mine este brusc foarte geloasă... sunt tulburată de profunzimea acestui sentiment.
"Văd." Vocea îmi este lipsită de inflexiuni. "Deci ai o persoană cu care să-ţi discuţi stilul alternativ de viaţă... dar mie nu-mi este permis."
Se încruntă la ideea mea. "Nu cred că m-am gândit vreodată în modul acesta. D-na Robinson a fost o parte din acest stil de viaţă... ţi-am explicat, este un bună prietenă acum. Dacă ţi-ar plăcea aş putea să-ţi fac cunoştinţă cu una dintre fostele mele supuse... vei avea ocazia să vorbeşti cu ea."
Ce? Încearcă în mod deliberat să mă supere?
"Asta înţelegi tu prin glumă?"
"Nu Isabella." Mă priveşte năucit în timp ce îşi scutură capul în mod vehement.
"Nu - voi face asta pe cont propriu, mulţumesc foarte mult," îi replic, trăgând de pătură până la bărbie.
Se uită la mine... sine, suprins."Isabella, eu..." şi-a pierdut cuvintele potrivite. Pentru prima dată, cred. "Nu am vrut să te jignesc."
"Nu sunt jignită. Sunt...îngrozită."
"Îngrozită?"
"Nu vreau să discut cu una dintre fostele tale iubite... sclave... supuse... oricum le numeşti."
"Isabella Swan - eşti geloasă?"
Mă îmbujorez... de culoarea sângelui.
"Rămâi?"
"Trebuie să iau prânzul mâine dimineaţă la hotelul Heathman... în afară de asta, ţi-am explicat, nu dorm cu iubite, sclave, supuse sau cu oricine altcineva. Vineri şi duminică au fost singurele excepţii de la regulă. Nu se va mai întâmpla." Pot să aud finalitatea deciziei luate în intonaţia vocii răguşite şi delicate.
Buzele le strâng într-o linie subţire. "Ei, acum sunt obosită..."
"Mă dai afară?" Îşi ridică sprâncenele, amuzat şi descurajat puţin.
"Da."
"Ei, încă o primă dată..." Ochii lui capătă o expresie speculativă. "Deci, acum nu vrei să discutăm despre nimic? Referitor la contract.?
"Nu." Îi replic copilăreşte.
"Doamne... mi-ar plăcea să te bat bine acum. Te-ai simţi mult mai bine, la fel şi eu.
"Nu poţi să-mi spui chestiuni de genul acesta... nu am semnat nimic încă."
"Un bărbat poate să viseze Isabella." Mă acoperă şi îmi cuprinde bărbia. "Miercuri?" Îmi murmură şi mă sărută uşor pe buze.
"Miercuri." Sunt de acord cu el. "Te conduc până afară. Dacă îmi acorzi un minut..." Mă ridic şi îmi iau tricoul, împingându-l din calea mea. Amuzat şi ezitant se ridică de pe pat.
"Te rog dă-mi colanţii..."
Îi strânge de pe podea şi face aşa cum îi spun. "Da doamnă." Încearcă, lipsit de succes să-şi ascundă zâmbetul. Ochi îmi devin două şliţuri în direcţia lui în timp ce îmi pun pantalonii pe mine. Părul meu se află într-o stare de nedescris şi conştientizez că va trebui să înfrunt inchiziţia Rosalie Hale după ce va pleca. Apucând o agrafă îl conduc până la uşa dormitorului, deschizând-o uşor pentru a verifica unde este Rose. Nu se află în sufragerie... cred că o aud la telefon în camera ei. Edward mă urmează. În timpul scurtei călătorii de la dormitor la uşa din faţă gândurile şi sentimentele mele se ridică şi plutesc transformându-se... nu mai sunt furioasă pe el, brusc, mă simt uimitor de timidă. Nu vreau să plece. Pentru prima dată îmi doresc să fie - normal... să-şi dorească o relaţie normală care nu necesită un acord de zece pagini, un bici şi carabine pe tavanul camerei de joacă. Deschid uşa pentru el şi mă holbez la mâinile mele. Este pentru prima dată când am făcut sex în casa mea... şi în ceea ce priveşte sexul consider că a fost al naibii de bine, dar acum... mă simt ca un recipient... un vas gol care aşteaptă să fie umplut la dorinţa lui. Subconştientul meu îşi scutură capul. Voiai să alergi până la hoteleul Heathman pentru sex - şi ţi-a fost livrat prin curier express. Îşi încrucişează braţele şi bate din picior cu o privire de genul de- ce- te- plângi ? pe faţa ei. Edward se opreşte în dreptul uşii şi îmi cuprinde bărbia forţându-mă să fac contact cu ochii lui. Se formează o cută între sprâncenele sale.
"Eşti în regulă?" Mă întrebă tandru în timp ce degetul lui mare îmi mângâie buza de jos.
"Da." Îi răspund... deşi sincer nu sunt sigură deloc. Simt cum o paradifmă se formează. Sunt conştientă că dacă voi participa în toată situaţia aceasta... voi fii rănită. El nu este capabil, interesat sau dispus să-mi ofere mai mult... şi vreau mai mult. Mult mai mult. Gelozia incontrolabilă pe care am simţit-o cu câteva momente mai devreme mă avertizează că am sentimente mai puternice pentru el decât am fost dispusă să admit faţă de mine însămi.
"Miercuri," îmi confirmă şi coboară ca să mă sărute delicat... dar ceva se schimbă când mă sărută, iar buzele lui devin mai urgente presându-le insistent pe ale mele, mâna lui urcă de la bărbie pentru a-mi cuprinde cea mai mare parte a feţei mele, iar cealaltă mână se află pe cealaltă parte. Ritmul respiraţiei lui se accelerează. Adânceşte sărutul, presându-se în mine. Îmi pun mâinile deasupra braţelor sale... Aş vrea să-i ating părul, dar rezist tentaţiei ştiind că nu îi va plăcea. Îşi uneşte fruntea cu a mea... cu ochii închişi, iar vocea lui stăpânită.
"Isabella..." îmi şopteşte. "Ce îmi faci?"
"Aş putea să te întreb acelaşi lucru," îi şoptesc înapoi.
Înspiră adânc, mă sărută pe frunte şi pleacă. Se deplasează intenţionat pe potecă în direcţia maşinii în timp ce îşi trece mâna prin păr. Când deschide portiera îşi ridică privirea şi îmi dăruieşte acel zâmbet ameţitor. Zâmbetul meu ca răspuns este palid... complet ameţit de al lui... şi îmi amintesc din nou de Icarus care a încercat să se aproprie prea mult de soare. Închid uşa de la intrare când el se urcă în maşina lui sportivă. Simt un impuls copleşitor de a plânge… o melancolie tristă şi solitară pune stăpânire pe inima mea. Alerg cu disperare spre camera mea şi închid uşa în urma, sprijinindu-mă, iar după aceea lăsându-mă să cad până la podea, cu capul îngropat în mâini, iar lacrimile încep să cadă nestingherite.
Răbdătoare îi explic esenţa e-mailui… fără a dezvălui nimic altceva.
"Deci tu te aşteptai să răspundă printr-un e-mail."
"Da."
"În schimb el soseşte la uşa ta."
"Da."
"Aş spune că este topit după tine."
Mă încrunt la ideea ei. Edward e topit după mine? Cu greu. Doar caută o nouă jucărie. O jucărie convenabilă pe care o poate avea în pat şi asupra căreia să experimenteze lucruri cumplite... Inima mi se strânge dureros. Asta este realitatea.
"A venit aici ca să mi-o tragă... asta e tot."
Rose inspiră adânc... "Cine a spus că romantismul a murit?" Îmi şopteşte oripilată.
Am reuşit s-o şochez pe Rose... Nu credeam că ar putea fii posibil. Ridic din umeri spăşită. "Foloseşte sexul ca pe o armă."
"Ţi-o trage ca să te controleze?" Îşi scutură capul dezaprobatoare.
Clipesc rapid... şi pot simţi apariţia îmbujorării pe faţa mea. Oh... loveşte din nou, Rosalie Hale, jurnalistă câştigătoare a premiului Pulitzer.
"Bella, nu înţeleg, tocmai l-ai lăsat să facă dragoste cu tine?"
"Nu, Rose, noi nu face dragoste... noi ne-o tragem... după cuvintele lui Edward. Nu e genul cu dragostea."
"Eram sigură că era ceva în neregulă cu el... îi este teamă de angajamente."
Încuviinţez... ca şi cum aş fii de acord. Dar pe interior mă frâng. Oh Rose... mi-aş dori să-ţi pot spune totul, totul despre acest bărbat ciudat, trist, pervers iar tu mi-ai spune în schimb să uit totul în legătură cu el. Să încetez a mai fii o proastă. "Bănuiesc că tot ce s-a întâmplat a fost puţin copleşitor." Îi murmur şi mă gândesc că asta reprezintă litota secolului...
Pentru că nu vreau să continui cu discuţia referitoare la Edward, o întreb despre Emmet. Întreaga atitudine a lui Rosalie se schimbă intr-o fracţiune de secundă doar la simpla menţionare a numelui său... îşi reflectă lumina din interior până în exterior chiar în faţa mea.
"Ne va vizita sâmbătă pentru a ne ajuta să incărcăm. Îmi strânge peria la sânul ei- băiete e prinsă rău în mrejele lui- şi simt o urmă familiară de invidie... Rose şi-a găsit un bărbat normal. Dar pare aşa de fericită. Mă întorc şi o îmbrăţişez.
"Oh- era să uit. Tatăl tău te-a sunat când erai... ăăă, ocupată. Aparent Phil s-a rănit deci mama ta şi el nu vor putea ajunge la ceremonia ta de absolvire. Dar tatăl tău va sosi aici joi. Vrea să-l suni."
"Oh... mama nu m-a sunat deloc. Phil e bine?"
"Da. Dă-i un telefon mâine dimineaţă. Acum este târziu."
"Mulţumesc Rose... de acum sunt bine. Îl voi suna şi pe Charlie de dimineaţă. Cred că mă voi băga în pat."
Îmi zâmbeşte... dar pot observa îngrijorarea din ochii ei.
După ce a plecat mă aşez şi recitesc contractul, consemnând şi mai multe observaţii pe măsură ce citesc. Când am terminat pornesc laptopul şi e-mailul, pregătită să răspund.
În căsuţa mea deja se află un mesaj de la Edward.
De la : Edward Cullen
Subiect : Această seară
Data : 26 mai 2009 23 : 00
Către : Isabella Swan
Domnişoară Swan
Aştept cu nerăbdare să primesc observaţiile tale cu privire la contract.
Până atunci, somn uşor dulce fată.
Edward Cullen
CEO, Întreprinderile Cullen Inc.
De la : Isabella Swan
Subiect : Dificultăţi
Data : 27 mai 2009 00 : 20
Către : Edward Cullen
Dragă D-nule Cullen
Aici v-am notificat lista mea cu dificultăţile prezente. Sunt nerăbdătoare pentru a le discuta pe larg la cina de miercuri.
Numerele referitoare la clauze :
2: Nu sunt sigură de ce este numai în scopul beneficiului MEU... ca să-mi explorez senzualitatea şi limitele MELE. Sunt sigură că nu mi-ar fii necesar un contract de zece pagini pentru a face asta." Cu siguranţă este pentru beneficiul TĂU.
4: Aşa cum bine ştii, eşti singurul meu partener sexual. Nu consum droguri şi nu am făcut niciodată o transfuzie de sânge. Probabil că sunt sigură. Dar tu ?
8: Pot să renunţ oricănd atunci când nu te respecţi râspunderile contractuale... bine. Îmi place.
9: Să te servesc în toate privinţele? Să accept fără ezitare disciplina impusă de tine? Trebuie să vorbim despre asta.
11: O singură lună ca perioadă de probă. Nu trei.
12: Nu pot să fiu prezentă în fiecare weekend. Am şi eu o viaţă, sau cel puţin voi avea. Poate că trei din patru?
15.2: Să devin proprietatea ta. Părinţii mei ar obiecta în privinţa aceasta- şi este legal sub Amendamentul 13? Să-mi uzezi corpul în orice formă sexuală sau altfel... te rog să defineşti "sau altfel."
15:5 Toată clauza referitoare la disciplină. Nu sunt sigură că vreau să fiu bătută, biciuită sau pedepsită corporal. Sunt sigură că s-ar încadra în clauzele 2-5. Şi de asemenea, "pentru orice alt motiv," e doar răutăcios... şi mi-ai spus că nu eşti un sadist.
15.10: De parcă împrumutarea mea către altcineva ar putea fii vreodată o opţiune. Dar mă bucur că e scris aici în negru pe alb.
15.13: Hmmm- iarăşi proprietatea... vezi mai sus.
15.14: Regulile... despre ele mai târziu.
15.19: Să mă ating fără permisiunea ta... care-i problema ta în legătură cu asta? Ştii prea bine că nu aş face asta oricum.
15.21: Disciplină- Te rog vezi mai sus clauza 15.5.
15.22: Nu te pot privi în ochi? De ce?
15.24: De ce nu te pot atinge?
Reguli:
Somn- Voi accepta 7 ore.
Hrană- Nu voi mânca conform unei prescripţii. Lista cu regimul zboară sau o fac eu... Subiect închis.
Haine- atâta timp cât îţi voi purta hainele atunci când sunt cu tine... bine.
Exerciţii- Am rămas de acord cu privire la trei ore, dar aici scrie tot patru.
Limite tolerabile:
Putem să discutăm subiectul?
Pumnul de orice fel anulat.
Ce înseamnă suspendare?
Cleşti genitali... îţi baţi joc de mine.
Poţi să mă anunţi care sunt aranjamentele pentru miercuri? Lucrez până la ora 5 în aceea zi.
Noapte bună.
Bella
De la : Edward Cullen
Subiect : Această seară
Data : 27 mai 2009 00 : 22
Către : Isabella Swan
Domnişoară Swan
E o listă lungă.
De ce eşti trează la această oră încă?
Edward Cullen
CEO,Întreprinderile Cullen Inc.
De la : Isabella Swan
Subiect : Dificultăţi
Data : 27 mai 2009 00 : 24
Către : Edward Cullen
Domnule
Dacă îmi amintesc corect, lucram la listă, când am fost distrasă şi întreţinut relaţii sexuale cu un vizitator obsedat de control.
Noapte bună
Bella.
De la : Edward Cullen
Subiect : Această seară
Data : 27 mai 2009 00 : 26
Către : Isabella Swan
DU-TE LA CULCARE ISABELLA.
Edward Cullen
CEO&Obsedat de control, Întreprinderile Cullen Inc.
Oh...capitaluri strigătoare. Îl închid. Cum reuşeşte să mă intimideze când se află la o distanţă de cinci mile? Îmi scutur capul. Deşi inima mea este copleşită de greutăţi în continuare, mă urc în pat şi sunt cuprinsă imediat de un somn adânc dar neliniştit.
*MotU*
Aş vrea să pot spune mai multe, dar este târziu şi sunt obosită. Pe data viitoare...

Rose ciocăneşte încet. „Bella?” Şopteşte ea.
Deschid uşa. Mă priveste doar o singură dată din cap până în picioare şi îşi aruncă braţele în jurul meu.
„Ce e în neregulă? Ce ţi-a făcut bastardul arătos şi înspăimântător ?”
„Oh Rose… nimic din ce nu am vrut şi eu…”
Mă îndeamnă spre pat şi ne aşezăm.”
„Ei, părul îţi stă îngrozitor după sex.”
În ciuda tristeţii copleşitoare încep să râd. „A fost un sex de cea mai bună calitate… deloc îngrozitor.”
Rose îmi zâmbeşte. „Aşa e mai bine. De ce plângeai? Tu nu plângi niciodată.” Îmi îndepărtează peria de pe marginea mesei şi aşezându-se în spatele meu începe foarte încet şă-mi desfacă încâlceala din păr.
„Doar că nu cred că relaţia noastră va merge mai departe.” Mă uit în jos la degetele mele.
„Parcă ai spus că vă veţi vedea miercuri?”
„O voi face… acesta era planul nostru original.”
„Deci, de ce venise aici astăzi?”
„I-am trimis un mesaj.”
„În care îi cereai să treacă pe la tine… „
„Nu, i-am spus că nu vreau să-l mai văd niciodată.”
„Iar el soseşte? Bella asta e genial.”
„Ei, de fapt era doar o glumă.”
„Oh. Acum sunt foarte confuză.”
"Deci tu te aşteptai să răspundă printr-un e-mail."
"Da."
"În schimb el soseşte la uşa ta."
"Da."
"Aş spune că este topit după tine."
Mă încrunt la ideea ei. Edward e topit după mine? Cu greu. Doar caută o nouă jucărie. O jucărie convenabilă pe care o poate avea în pat şi asupra căreia să experimenteze lucruri cumplite... Inima mi se strânge dureros. Asta este realitatea.
"A venit aici ca să mi-o tragă... asta e tot."
Rose inspiră adânc... "Cine a spus că romantismul a murit?" Îmi şopteşte oripilată.
Am reuşit s-o şochez pe Rose... Nu credeam că ar putea fii posibil. Ridic din umeri spăşită. "Foloseşte sexul ca pe o armă."
"Ţi-o trage ca să te controleze?" Îşi scutură capul dezaprobatoare.
Clipesc rapid... şi pot simţi apariţia îmbujorării pe faţa mea. Oh... loveşte din nou, Rosalie Hale, jurnalistă câştigătoare a premiului Pulitzer.
"Bella, nu înţeleg, tocmai l-ai lăsat să facă dragoste cu tine?"
"Nu, Rose, noi nu face dragoste... noi ne-o tragem... după cuvintele lui Edward. Nu e genul cu dragostea."
"Eram sigură că era ceva în neregulă cu el... îi este teamă de angajamente."
Încuviinţez... ca şi cum aş fii de acord. Dar pe interior mă frâng. Oh Rose... mi-aş dori să-ţi pot spune totul, totul despre acest bărbat ciudat, trist, pervers iar tu mi-ai spune în schimb să uit totul în legătură cu el. Să încetez a mai fii o proastă. "Bănuiesc că tot ce s-a întâmplat a fost puţin copleşitor." Îi murmur şi mă gândesc că asta reprezintă litota secolului...
Pentru că nu vreau să continui cu discuţia referitoare la Edward, o întreb despre Emmet. Întreaga atitudine a lui Rosalie se schimbă intr-o fracţiune de secundă doar la simpla menţionare a numelui său... îşi reflectă lumina din interior până în exterior chiar în faţa mea.
"Ne va vizita sâmbătă pentru a ne ajuta să incărcăm. Îmi strânge peria la sânul ei- băiete e prinsă rău în mrejele lui- şi simt o urmă familiară de invidie... Rose şi-a găsit un bărbat normal. Dar pare aşa de fericită. Mă întorc şi o îmbrăţişez.
"Oh- era să uit. Tatăl tău te-a sunat când erai... ăăă, ocupată. Aparent Phil s-a rănit deci mama ta şi el nu vor putea ajunge la ceremonia ta de absolvire. Dar tatăl tău va sosi aici joi. Vrea să-l suni."
"Oh... mama nu m-a sunat deloc. Phil e bine?"
"Da. Dă-i un telefon mâine dimineaţă. Acum este târziu."
"Mulţumesc Rose... de acum sunt bine. Îl voi suna şi pe Charlie de dimineaţă. Cred că mă voi băga în pat."
Îmi zâmbeşte... dar pot observa îngrijorarea din ochii ei.
După ce a plecat mă aşez şi recitesc contractul, consemnând şi mai multe observaţii pe măsură ce citesc. Când am terminat pornesc laptopul şi e-mailul, pregătită să răspund.
În căsuţa mea deja se află un mesaj de la Edward.
De la : Edward Cullen
Subiect : Această seară
Data : 26 mai 2009 23 : 00
Către : Isabella Swan
Domnişoară Swan
Aştept cu nerăbdare să primesc observaţiile tale cu privire la contract.
Până atunci, somn uşor dulce fată.
Edward Cullen
CEO, Întreprinderile Cullen Inc.
De la : Isabella Swan
Subiect : Dificultăţi
Data : 27 mai 2009 00 : 20
Către : Edward Cullen
Dragă D-nule Cullen
Aici v-am notificat lista mea cu dificultăţile prezente. Sunt nerăbdătoare pentru a le discuta pe larg la cina de miercuri.
Numerele referitoare la clauze :
2: Nu sunt sigură de ce este numai în scopul beneficiului MEU... ca să-mi explorez senzualitatea şi limitele MELE. Sunt sigură că nu mi-ar fii necesar un contract de zece pagini pentru a face asta." Cu siguranţă este pentru beneficiul TĂU.
4: Aşa cum bine ştii, eşti singurul meu partener sexual. Nu consum droguri şi nu am făcut niciodată o transfuzie de sânge. Probabil că sunt sigură. Dar tu ?
8: Pot să renunţ oricănd atunci când nu te respecţi râspunderile contractuale... bine. Îmi place.
9: Să te servesc în toate privinţele? Să accept fără ezitare disciplina impusă de tine? Trebuie să vorbim despre asta.
11: O singură lună ca perioadă de probă. Nu trei.
12: Nu pot să fiu prezentă în fiecare weekend. Am şi eu o viaţă, sau cel puţin voi avea. Poate că trei din patru?
15.2: Să devin proprietatea ta. Părinţii mei ar obiecta în privinţa aceasta- şi este legal sub Amendamentul 13? Să-mi uzezi corpul în orice formă sexuală sau altfel... te rog să defineşti "sau altfel."
15:5 Toată clauza referitoare la disciplină. Nu sunt sigură că vreau să fiu bătută, biciuită sau pedepsită corporal. Sunt sigură că s-ar încadra în clauzele 2-5. Şi de asemenea, "pentru orice alt motiv," e doar răutăcios... şi mi-ai spus că nu eşti un sadist.
15.10: De parcă împrumutarea mea către altcineva ar putea fii vreodată o opţiune. Dar mă bucur că e scris aici în negru pe alb.
15.13: Hmmm- iarăşi proprietatea... vezi mai sus.
15.14: Regulile... despre ele mai târziu.
15.19: Să mă ating fără permisiunea ta... care-i problema ta în legătură cu asta? Ştii prea bine că nu aş face asta oricum.
15.21: Disciplină- Te rog vezi mai sus clauza 15.5.
15.22: Nu te pot privi în ochi? De ce?
15.24: De ce nu te pot atinge?
Reguli:
Somn- Voi accepta 7 ore.
Hrană- Nu voi mânca conform unei prescripţii. Lista cu regimul zboară sau o fac eu... Subiect închis.
Haine- atâta timp cât îţi voi purta hainele atunci când sunt cu tine... bine.
Exerciţii- Am rămas de acord cu privire la trei ore, dar aici scrie tot patru.
Limite tolerabile:
Putem să discutăm subiectul?
Pumnul de orice fel anulat.
Ce înseamnă suspendare?
Cleşti genitali... îţi baţi joc de mine.
Poţi să mă anunţi care sunt aranjamentele pentru miercuri? Lucrez până la ora 5 în aceea zi.
Noapte bună.
Bella
De la : Edward Cullen
Subiect : Această seară
Data : 27 mai 2009 00 : 22
Către : Isabella Swan
Domnişoară Swan
E o listă lungă.
De ce eşti trează la această oră încă?
Edward Cullen
CEO,Întreprinderile Cullen Inc.
De la : Isabella Swan
Subiect : Dificultăţi
Data : 27 mai 2009 00 : 24
Către : Edward Cullen
Domnule
Dacă îmi amintesc corect, lucram la listă, când am fost distrasă şi întreţinut relaţii sexuale cu un vizitator obsedat de control.
Noapte bună
Bella.
De la : Edward Cullen
Subiect : Această seară
Data : 27 mai 2009 00 : 26
Către : Isabella Swan
DU-TE LA CULCARE ISABELLA.
Edward Cullen
CEO&Obsedat de control, Întreprinderile Cullen Inc.
Oh...capitaluri strigătoare. Îl închid. Cum reuşeşte să mă intimideze când se află la o distanţă de cinci mile? Îmi scutur capul. Deşi inima mea este copleşită de greutăţi în continuare, mă urc în pat şi sunt cuprinsă imediat de un somn adânc dar neliniştit.
*MotU*
Aş vrea să pot spune mai multe, dar este târziu şi sunt obosită. Pe data viitoare...
marți, 20 martie 2012
Capitolul 24
Pentru prima dată în viaţa mea, mă hotărăsc să alerg mulţumită propriei mele voinţe. Îmi găsesc adidaşii urâţi şi nefolosiţi, nişte colanţi şi un tricou. Îmi prind părul în cozi, îmbujorându-mă la amintirile pe care le provoacă şi îmi pornesc iPod-ul. Nu mai pot rămâne în faţa acelei minuni a tehnologiei şi să privesc sau să citesc în continuare şi mai mult material tulburător. Trebuie să elimin o parte din acesta exces enervant de energie. Sincer sunt tentată să alerg până la hotelul Heathman şi pur şi simplu să-i cer... sex. Dar asta înseamnă cinci mile şi nu cred că aş fii în stare să alerg una, nu mai vorbesc despre cinci, şi desigur ar putea să mă refuze, ceea ce ar fii complet umilitor.
Snow Patrol (Patrula Zăpezii) bătând din tobe în urechile mele, mă lansez în amurgul opal şi acvamarin. Rose iese din maşina ei în timp ce eu ies pe uşă. Aproape că îi cade sacoşele cu cumpărături când mă vede. Bella Swan în adidaşi... Îi fac semn cu mâna dar nu mă opresc pentru inchiziţie. Am absolută nevoie de puţin timp singură.
Şi dacă furtuna se va opri?
Şi nu te voi mai vedea
Aşa cum eşti acum
Niciodată
Alerg prin parc, cuvintele unuia dintre cântecele mele preferate capătă mai mult sens decât s-a întâmplat vreodată pentru mine.
Şi nu vreau să mai fug
Doar copleşit de tine
Ce voi face?
Vreau să fiu prins
Vreau să fiu nelininştit
Aruncat din cuşcă în cuşcă
Până când sângele meu va exploda
Îl doresc... dar cu condiţiile lui? Pur şi simplu nu ştiu. Poate că ar trebui să negociez ce vreau. Să parcurg aceste ridicol contract paragraf cu paragraf, şi să specific ce este acceptabil şi ce nu e. Cercetările mele mi-au arătat că din punct de vedere legal nu pot fii obligată. Cu siguranţă că şi el ştie asta. Presupun că doar fixează parametrii relaţiei. Îmi arată la ce mă pot aştepta de la el şi la ce se poate aştepta el de la mine... supunerea mea completă. Oare sunt pregătită să-i ofer asta? Pot fii măcar capabilă?
Mă bântuie o singură întrebare- de ce se comportă aşa? Poate pentru că a fost sedus la o vârstă aşa fagedă? Nu ştiu. El e un mister uimitor.
Mă opresc lângă molidul imens şi îmi pun mâinile pe genunchi, răsuflând cu greutate, cerşind după preţiosul aer necesar plămânilor mei. Oh mă simt grozav...curăţită. Mă simt din ce în ce mai decisă în privinţa hotărârii mele. Da, trebuie să-i spun ce este în regulă şi ce nu. Trebuie să-i trimit un e-mail despre deciziile mele, după aceea putem discuta totul miercuri. Inspir o gură de aer adâncă purificându-mă şi mă întorc alergând spre apartament.
Rose a făcut cumpărături numai aşa cum ea ştie ca să pregătească garderoba pentru vacanţa ei din Barbados. Numeroase bikini şi fuste pe măsură. Arată fabulos în oricare dintre ele, cu toate acestea tot mă obligă să aştept şi să comentez în timp ce ea le probează pe fiecare. Sunt numeroase metode prin care cineva poate să-i spună, arăţi fabulos Rose. Are un corp subţire, cu forme pentru care ţi-ai vinde sufletul. Nu o face intenţionat, ştiu asta, dar îmi târăsc fundul bun de nimic, îmbrăcat cu un tricou vechi transpirat, colanţi şi adidaşi în camera mea cu pretextul că voi împacheta. Aş putea oare să mă simt şi mai neadecvată? Reuşesc să evadez în camera mea înconjurată de tehnologia grozavă pe gratis şi o aşez pe birou. Îi trimit un e-mail lui Edward.
De la : Isabella Swan
Subiect : Cercetări pe internet
Data : 26 mai 2009 20 : 33
Către : Edward Cullen
Bine mi-a ajuns cât am văzut.
A fost drăguţ că ne-am cunoscut.
Bella
Apăs pe butonul trimite pregătindu-mă... râzând puţin la glumiţa mea... oare se va amuza şi el? Oh rahat... probabil că nu. Edward Cullen nu este faimos pentru simţul umorului. Dar ştiu că există, l-am simţit. Oh nu... poate că am mers prea departe. Aştept răspunsul lui... aştept... şi aştept. Pentru a mă distrage de la anxietate încep să fac chiar ceea ce i-am spus lui Rose că voi face- îmi împachetez lucrurile din cameră. Pornesc prin a pune cărţile într-o valiză. Pe la ora nouă încă nu am aflat nimic. Poate că a ieşit. Mă îmbufnesc copilăreşte în timp ce îmi pun căştile de la iPod în ureche, ca să ascult Snow Patrol şi mă aşez la micul meu birou pentru a reciti contractul şi să-mi fac observaţiile.
Nu ştiu de îmi ridic privirea... poate din cauza faptului că observ o mică mişcare cu colţul ochiului, nu ştiu... dar când o fac, el se află lângă uşa dormitorului meu observându-mă cu atenţie. E îmbrăcat cu pantalonii flanelaţi gri şi cu un tricou alb, învârtind încet cheile de la maşina lui. Îmi scot căştile din urechi şi rămân nemişcată. La dracu' !
"Bună seara Isabella." Vocea lui este rece, expresia lui protejată complet şi de necitit. Capacitatea de a vorbi mă părăseşte complet. Blestemată fie Rose pentru că i-a permis să intre fără să mă anunţe. În mod vag conştientizez că port încă colanţii, nespălată, yukky... iar el e... în mare parte yummy, cu pantalonii lui în poziţia aceea de a rămâne doar pe una dintre coapse... şi e chiar aici în dormitorul meu...
"M-am gândit că e-mailul tău necesita prezenţa mea în persoană," îmi spune laconic ca un fel de explicaţie.
Îmi deschid gura şi o închid din nou, de două ori. Iar acum gluma e pe seama mea... Niciodată nu m-am aşteptat ca în acest univers sau în altul el să abandoneze totul ca să apară la uşa mea.
"Pot să mă aşez?" Mă întreabă... în ochii lui strălucind umorul... Mulţumesc Cerului- poate că va vedea şi partea amuzantă...?
Încuviintez... capacitatea de a vorbi rămâne în continuare ascunsă. Edward Cullen se află în patul meu.
"Mă întrebam cum arată dormitorul tău..." îmi spune.
Arunc o privire fugitivă în jur... plănuind o cale de scăpare, nu- în continuare există doar o uşă... sau o fereastră. Camera mea este funcţională dar călduroasă- vopsea albă, mobilă rară şi un pat din fier forjat dublu cu pături realizate de mama mea când trecea prin etapa de fata de la ţară americană. Predomină nuanţele albastru şi crem.
"Pare foarte seren şi calmant aici... " murmură el.
Nu în momentul de faţă... nu cu tine aici...
Intr-un sfârşit... medulla oblangata decide să-şi facă datoria (bulbul rahidian, din aparatul respirator) , şi respir...
"Cum...?"
Îmi zâmbeşte. "Am rămas la Heathman."
Ştiu asta...
"Vrei o băutură?" Politeţea obţine prioritatea în faţa la orice ce aş fii vrut să spun.
"Nu mulţumesc Isabella," îmi zâmbeşte acel zâmbet ştrengar cu capul lăsat pe o parte.
Ei, eu totuşi s-ar putea să am nevoie de una...
"Deci... a fost drăguţ că ne-am cunoscut?"
Sfinte Sisoie... oare este ofensat? Mă holbez în jos la degetele mele. Cum voi reuşi să ies din asta? Dacă îi spun că a fost doar o glumă... nu cred că va fii impresionat.
"M-am gândit că îmi vei răspunde cu un e-mail." Glasul meu se aude încet... patetic.
"Îţi muşti buza în mod deliberat?" Mă intreabă intunecat.
Clipesc în faţa lui, inspirând, eliberându-mi buza.
"Nu eram conştientă că îmi muşc buza," murmur uşor. Iar inima îmi bate cu putere. Pot să simt aceea atracţie... aceea delicioasă electricitate între noi, încărcându-se... iar el se află atât de aproape,cu ochii de jad întunecaţi, braţele lui se odihnesc pe genunchi, îndepărtaţi. Se aproprie de mine şi încet îmi desface una dintre cozi... degetele sale eliberându-mi părul. Respiraţia mea este superficială şi nu mă pot mişca. Îl privesc hipnotizată de mişcarea mâinilor în direcţia celeilalte cozi şi trage de agrafă astfel eliminând presiunea cu acele... lungi... talentate... degete.
"Deci ai decis să faci unele exerciţii," spune fără răsuflare, iar degetele lui îmi depune tandru o şuviţă de păr după ureche."De ce Isabella?" Cu degete încercuind ureche şi trage foarte tandru de lobul ei, într-un mod ritmic... aşa de sexual...
"Am nevoie de timp să mă gândesc." Îi şoptesc şi sunt prinsă in acele expresii iepure/ faruri, molie/ flacără, pasăre/ şarpe... iar el ştie exact efectul pe care îl are asupra mea.
"La ce să te gândeşti Isabella?"
"La tine..."
"Şi ai luat decizia că a fost drăguţ că m-ai cunoscut? Te-ai referit în sensul biblic?"
Oh rahat... mă îmbujorez. "Nu m-am gândit că erai familiarizat cu Biblia."
"Am participat la cursurile Şcolii de Duminică, Isabella. M-a învăţat o lecţie importantă."
"Nu îmi amintesc să fii citit despre cleşti pentru sfârcuri în Biblie... poate că te-au învăţat o traducere modernă a ei."
Colţurile buzelor i se ridică într-un zâmbet şters, iar ochii îmi sunt atraşi de gura lui frumos sculpatată.
"Ei, m-am gândit că ar fii mai bine să te văd şi să-ţi amintesc cât de drăguţ a fost că ne-am cunoscut."
Sfinte Sisoie. Mă holbez cu gura larg deschisă la el în timp ce îşi mută degetelede la ureche spre bărbie.
"Cum vei răspunde la asta domnişoară Swan?"
Privirea sa verde mă mistuie, cu semnul provocării intrinseci în privire. Buzele îi sunt despărţite- aşteaptă... pregătindu-se să atace. Dorinţă- acută, lichidă şi mistuitoare- explodează în stomacul meu. Iau o decizie preventivă şi mă arunc asupra lui. Cumva se mişcă, nu am nicio idee cum, şi cu singură clipire a ochilor mă aflu pe pat prinsă sub el cu braţele prinse deasupra capului meu, iar mâna lui liberă îmi mângâie faţa şi gura sa o găseşte pe a mea.
Limba lui se află în gura mea... posedându-mă şi mă delectez în felul în care îşi foloseşte forţa. Îl pot simţi de-a lungul corpului meu... mă doreşte... iar noţiunea asta îmi provoacă lucruri ciudate în interior. Nu e Rose în bikinii ei... niciuna dintre cele cincisprezece... şi nici doamna Robinson cea malefică. Eu. Acest bărbat superb mă vrea pe mine. Zeiţa din mine străluceşte uimitor de puternic încât ar putea ilumina întreg oraşul Portland. Se opreşte să mă sărute şi îmi deschid ochii ca să-l văd cum mă priveşte.
"Ai încredere în mine?" respiră el. Încuviinţez cu ochii larg deschişi... iar inima încearcă să zboare din piept.
Se apleacă şi extrage din buzunarele pantalonilor lui o cravată gri de mătase... aceea cravată gri de mătase cu trei dungi argintii. Se mişcă atât de repede mutându-se alături de mine şi leagă mâinile împreună în acelaşi timp, dar de data aceasta, leagă celălalt capăt al cravatei de una din stâlpii de fier conectaţi la capătul patului. Trage de cravată... este sigură. Nu voi fugi nicăieri, sunt legată de pat şi mult prea înfierbântată...
Se dă jos de pe mine şi stă lângă pat privindu-mă... cu ochii întunecaţi de dorinţă. Privirea lui pare triumfătoare... dar amestecată şi cu uşurare.
"Aşa-i mai bine," îmi murmură şi zâmbeşte atotştiutor.
Se apleacă şi începe să-mi desfacă adidaşii... oh nu...
"Nu..." protestez, încercând să-l îndepărtez.
Se opreşte. "Dacă te vei lupta cu mine, te voi lega şi de picioare. Dacă vei produce cel mai mic zgomot Isabella, îţi voi pune un căluş la gură. Păstrează tăcerea. Rosalie probabil se află dincolo de uşă ascultând chiar acum."
Să-mi pună un căluş!Rose! Îmi închid gura.
Îmi indepărtează adidaşii, şosetele şi foarte încet şi colanţii. Oh- oare ce chiloţi port...?Mă ridică şi trage de aşternutul aflat sub corpul meu, aşezându-mă iarăşi jos, dar de data aceasta doar pe aşternuturi.
"Iar acum..." îşi linge buza de jos încet. "Îţi muşti buza aceea Isabella şi ştii ce efect are asupra mea." Îşi plasează degetul arătător peste gura mea ca un semn tăcut de avertizare.
Oh vai... Reuşesc cu greu să mă abţin, întinsă neajutorată chiar aici, urmărindu-l cum se deplasează graţios prin cameră, este ca un afrodiziac din cele mai puternice. Încet îşi îndepărtează pantofii şi şosetele, desface cureaua pantalonilor şi îşi ridică tricoul deasupra capului.
"Cred că ai văzut deja prea mult..." Chicoteşte diabolic.
Se aşează alături de mine iarăşi şi îmi ridică tricoul... şi când mă gândesc că- l va arunca... se opreşte cu el până la gâtul meu şi după aceea îl ridică astfel încât să-mi poată vedea gura şi nasul meu dar îmi lasă acoperiţi ochii... şi din cauză că este împăturit- nu pot vedea absolut nimic prin el.
"Hmmm..." Şopteşte apreciativ. " Devine din ce în ce mai bine. Mă duc să iau o bătură." Se apleacă şi mă sărută delicat, după aceea simt cum se ridică de pe pat urmat de sunetul ascuţit al uşii dormitorului.
Să ia o bătură... De unde?... Aici?... Portland?... Seattle?
Mă străduiesc să aud zgomotele lui... vorbeşte cu Rose... oh nu... practic este dezbrăcat... Ce va spune ea? Pot să aud un zgomot vag ca şi cum capacul unei sticle a fost deschis. Ce se întâmplă acum? Se întoarce şi pot să aud zgomotul cuburilor de gheaţă ciocnindu-se în interiorul paharului cu lichid. Ce tip de bătură? Închide uşa şi îl aud cum se dezbracă de mai multe piese de imbrăcăminte, iar acum sunt sigură că este dezbrăcat. Se aşează lângă mine iarăşi...
"Eşti însetată Isabella?" Mă întreabă gentil, tachinându-mă.
"Da," îi şoptesc, pentru că aparent gura mea este uscată.
Aud zgomotul gheţii ciocnindu-se de pahar în timp ce îl pune jos şi se apleacă ca să mă sărute... împărtăşind puţin lichid delicios şi răcoros în gura mea. Este vin alb... e atât de neaşteptat... fierbinte, deşi este răcoros... iar buzele lui Edward sunt aşa răcoroase.
"Mai mult?" Îmi şopteşte.
Încuviinţez. Are un gust mult mai divin pentru că s-a aflat în gura lui. Se apleacă şi beau încă o picătură de pe buzele lui... oh vai...
"Hai să nu mergem prea departe... ştim despre capacitatea ta de a face faţă alcoolului că este limitată Isabella."
Nu mă pot abţine... îi zâmbesc iar el se apleacă şi primesc o picătură nouă delicioasă.
Se mută astfel încât acum se află chiar lângă mine. Pot simţi prezenţa erecţiei lui pe coapsa mea. Oh îl vreau în mine...
"Este... drăguţ?" Mă întreabă... dar pot să aud acidul din vocea lui. Devin tensionată. Pot auzi paharul din nou, iar el se apleacă şi mă sărută depunând un mic cub de gheaţă în gura mea cu puţin vin. Încet şi leneş trasează săruturi răcoroase pe centrul corpului meu, de la baza gâtului, printre sâni, în josul torsului până la stomac unde depune un mic fragment de gheaţă în buricul meu împreună cu picături de vin răcoros şi rece. Mă arde... până în miezul meu... inspir adânc.
"Acum tu trebuie să rămâi nemişcată..." îmi şopteşte. "Dacă te vei mişca, vei murdări aşternutul cu pete de vin... Isabella."
Coapsele mi se mişcă involuntar...
"Oh nu... dacă vei vărsa vinul... te voi pedepsi domnişoară Swan."
Gem şi mă lupt disperată cu nevoia de a-mi mişca coapsele, trăgând de legătura care mă reţine... oh nu... te rog...
Cu un deget îmi îndepărtează cupa sutienului, sânul meu dezvăluit... vulnerabil... se apleacă şi cu buzele sale răcoroase îmi sărută şi trage de fiecare sfârc unul câte unul... Lupt împotriva dorinţei corpului meu de a se arcui ca răspuns în faţa lui.
"Cât de drăguţ este acum?" Respiră, suflând deasupra unuia dintre sfârcuri. Încă un clinchet de gheaţă se aude urmat de senzaţia creată de cub a unor cercuri pe sfârcul meu drept în timp ce trage de cel stâng cu buzele sale.
Gem şi mă străduiesc să nu mă mişc. Este o tortură dulce şi agonizantă.
"Dacă vei vărsa vinul... nu te voi lăsa să-ţi dai drumul..."
"Oh.... te rog... Edward... domnule... te rog." Mă înnebuneşte. Şi pot să-l aud cum zâmbeşte.
Gheaţa din buricul meu... se topeşte. M-am încălzit peste măsură. Încălzită, răcorită şi doritoare. Doritoare pentru el. Înăuntrul meu. Acum.
Degetele răcoroase mă ating sub stomac. Languros. Pielea mea este super senzitivă, iar coapsele mele se încordează automat şi simt cum lichidul încălzit se scurge de la buric peste stomacul meu. Edward se mişcă imediat, lingând-o, sârutând, muşcându-mă uşor, sugând.
"Oh dragă, Isabella, te-ai mişcat. Ce ar trebui să fac cu tine?"
Deja gâfâi zgomotos. Singurul lucru la care mă pot concentra este asupra sunetului vocii şi atingerii sale. Nimic în afara de asta nu este real. Nimic altceva nu contează, nimic altceva nu se înregistrează pe radarul meu. Degetele lui se afundă în chiloţi şi îi aud inspiraţia bruscă şi neprotejată.
"Oh scumpo..." îmi murmură şi împinge două degete înăuntrul meu... " Pregătită pentru mine aşa de repede..." Le mişcă dureros de încet, înăuntru, afară şi împing în el, ridicându-mi coapsele.
"Eşti o fată uimitor de lacomă..." mă mustră delicat, iar degetul lui mare îmi încercuieşte clitorisul după aceea apasă. Gem zgomotos... în timp ce corpul îmi este cuprins de convulsii sub acţiunea degetelor sale experimentate. Se întinde şi îmi ridică tricoul peste cap aşa încât îl pot vedea când ochii mei reuşesc în sfârşit să se acomodeze cu lumina. Îmi doresc nespus de mult să-l ating...
"Vreau să te ating." Îi spun abia respirat.
"Ştiu..." murmură el şi se apleacă ca să mă sărute,în timp ce degetele lui se mişcă in continuare înăuntrul meu, degetul mare construind cercuri şi apăsând. Cu cealaltă mână îmi ridică părul de pe cap pentru a-mi ţine capul nemişcat. Limba îi imită mişcările degetelor sale... posedându-mă. Picioarele îmi devin rigide... în timp ce împing spre mâna lui. Acţiunea pe care o exercită mâna lui devine mai tandră... aşa că mă smulge de pe prăpastie. O face iarăşi şi iarăşi. Este aşa frustrant... Oh te rog Edward, ţip în capul meu.
"Asta e pedeapsa ta... aşa de aproape şi totuşi atât de departe... Mai este drăguţ?" Îmi respiră, în ureche.
Scâncesc... obosită... trăgând de legăturile mele. Mă simt aşa de neajutorată... pierdută în furtuna erotică.
"Te rog," Îl implor... şi, în sfârşit îşi face milă de mine.
"Cum ar trebui să ţi-o trag Isabella?"
Oh... corpul meu începe să tremure. Iar el se opreşte din nou.
"Te rog..."
" Ce vrei Isabella?"
"Pe tine... acum." Strig.
"Să ţi-o trag aşa, sau poate aşa, sau chiar aşa...? Este listă plină de posibilităţi," îmi spune încet lângă buzele mele.
Îşi retrage mâna şi se întinde pentru a ajunge la dulapul de lângă pat pentru a lua un prezervativ. Îngenunchează între picioarele mele şi foarte încet îmi smulge chiloţii, privindu-mă, cu o strălucire în ochii... verzi aprinşi. Îşi pune prezervativul... îl privesc fascinată... fermecată...
"Cât de drăguţ este şi ăsta?" Mă întrebă în timp ce se mângâie.
"Am spus-o ca pe o glumă..." Scâncesc. Te rog doar trage-mi-o Edward.
Sprâncenele lui se ridică în timp ce mâna lui se mişcă în sus şi în jos pe lungimea impresionantă. " O glumă...?"
"Da... te rog Edward..." Îl implor.
"Şi mai e amuzant acum?"
"Nu..." Mă plâng... m-am transformat într-o masă de tensiune sexuală, nevoie...
Mă priveşte după aceea, brusc, mă ridică şi mă întorarce. Mă ia prin surprindere şi pentru că mâinile îmi sunt legate de aceea trebuie să mă sprijin pe coate. Îmi împinge genunchii astfel încât fundul meu este ridicat... şi mă pălmuieşte tare, iar până să pot reacţiona, se împinge în mine. Strig... din cauza palmei, a atacului său neaşteptat... şi îmi dau drumul brusc din nou şi din nou explodând sub el în timp ce continua să împingă, delicios, în mine. Nu se opreşte. Sunt epuizată... nu mai pot să rezist... şi totuşi el se împinge iar şi iar... iar tensiunea se acumulează iarăşi... cu siguranţă că nu... nu...
"Dă-ţi drumul Isabella... din nou," mârâie el printre dinţii încleştaţi şi în mod incredibil corpul meu răspunde, se convulsionează în jurul lui când un nou climax apare, şi îi strig numele. Mă frâng în milioane de fragmente din nou iar Edward se opreşte, brusc dându-şi drumul în sfârşit, şi îşi găseşte eliberarea, fără sunet şi se prăbuşte deasupra mea, gâfâind cu greutate.
"Cât de drăguţ a fost asta?" Mă întreabă printre dinţii încleştaţi.
*MotU*
Nu ştiu cum să spun asta- dar mă retrag.
CE?!
Bine-deci nu mă retrag (doar o glumă mai proastă, dar părea în tandem cu gluma Bellei,care nu era foarte amuzantă). Ceea ce vreau să spun este că NU voi mai face pauze interminabile, vor mai exista unele pauze DAR mult mai scurte o săptămână, chiar două... Cea mai mare va fii în timpul sesiunii, desigur, dar nici aceea nu va fii foarte lungă, poate voi posta chiar şi atunci- depinde cum îmi vor permite examenele şi starea de spirit. Bine, e mult prea lung mesajul,dar părea necesar. Pe data viitoare...

luni, 19 martie 2012
Capitolul 23
Capul mi se învârteşte. Cum aş putea să fiu de acord cu toate astea.... ? Aparent este spre binele meu ,pentru a-mi explora sexualitatea, limitele- în siguranţă - te rooog...! Îl iau în zeflemea furioasă.
Servi şi asculta pe Dominant în toate privinţele... Toate privinţele! Îmi scutur capul neîncrezătoare... de fapt în ceremonia căsătoriei nu se foloseşte exact cuvântul acesta... asculta ...? Situaţia asta mă dă peste cap. Oare cuplurile încă mai spun aşa ceva? Pentru o scurtă perioadă de trei luni... Oare de aceea au fost atât de numeroase? Nu le păstrează pe lângă el pentru foarte mult timp...? Sau oare după trei luni le-a ajuns...?
În fiecare weekend... ? E prea mult. Aşa nu o voi mai vedea niciodată pe Rose, sau orice alt prieten pe care îl voi avea la noua mea slujbă... Cu condiţia să obţin una. Poate că ar trebui să cer un weekend care să fie numai al meu... poate atunci când va fii timpul menstruaţiei... cu siguranţă poate părea... practic.
Voi deveni proprietatea lui... chiar este legal având în vedere că trebuie să respectăm Amendamentul 13? Bineînţeles mulţumită unei scurte introducţii în legea constituţională cred că este considerată ilegală obţinerea proprietăţii asupra unei alte persoane, pe tot teritoriul SUA. Deci contractul va deveni nul şi lipsit de efecte juridice... Uite încă ceva de investigat pe Google când Rose va pleca.
Mă înfior numai la gândul unei biciuiri sau lovită cu nuiaua. O palmă peste fund sau coapse nu ar fii nemaipomenit de îngrozitor, probabil, umilitor mai degrabă... şi legată... ei bine totuşi mi-a legat mâinile strâns împreună. Iar asta a fost... ei a fost fierbinte... foarte fierbinte, aşa că poate nu va fii îngrozitor. Nu mă va împrumuta unui alt dominant... pe naiba că l-aş lăsa. Asta ar fii total neacceptabil. De ce măcar mă gândesc la un asemenea lucru?
Nu-l voi putea privi în ochi... cât de ciudat ar fii...? Şi e singura cale prin care pot afla la ce se gândeşte... De fapt, pe cine păcălesc eu, niciodată nu ştiu la ce se gândeşte cu adevărat... dar îmi place să mă uit în ochii lui. Are nişte ochi frumoşi... captivanţi, inteligenţi... adânci şi întunecaţi. Dominaţi cu secrete întunecate... Îmi aduc aminte de privirea de smarald şi îmi presez coapsele una de cealaltă... zvârcolindu-mă.
Şi nu pot să-l ating. Ei bine nu era o surpriză chiar aşa mare aici. Iar aceste reguli prosteşti... nu, nu pot să o fac. Îmi îngrop capul în palme... nu există nicio posibilitate de a avea o relaţie. Am nevoie neapărată de somn... sunt distrusă. Toate fanteziile în care am participat din ultimele douăzeci şi patru ore au fost epuizante, sinceră să fiu. Iar din punct de vedere mental... of omule, deja e prea mult tot ce trebuie să iau în considerare. Aşa cum ar spune Jake, un adevărat joc al minţii. Poate că în lumina zorilor dimineţii nu va mai părea ca o glumă de prost gust.
Mă ridic ameţită şi mă schimb rapid. Poate că ar trebui să împrumut pijamalele roz ale lui Rose... mă simt de parcă aş avea nevoie de ceva pufos şi calmant lângă mine. Merg spre baie îmbrăcată cu tricoul şi pantalonaşii scurţi ca să mă spăl pe dinţi.
Mă holbez în oglindă la imaginea mea. Doar nu vei lua în considerare cu adevărat toate astea... îmi spune subconştientul meu sănătos şi raţional, fără a da dovadă de normala ei aparenţă sarcastică. Zeiţa din mine sare în sus şi în jos... bătând din palme ca un copil de numai cinci ani... te rog, hai s-o facem... altfel vom ajunge singure, înconjurate de multe pisici şi cu romanul tău obişnuit care să ne ţină companie.
Singurul bărbat care m-a interesat îmi aduce un al naibii contract şi un sac fără fund plin cu probleme. Ei, cel puţin am obţinut ceea ce am vrut weekendul ăsta. Zeiţa din mine se opreşte din săriturile ei şi începe să zâmbească cu serenitate... ca şoarecele care a mâncat brânza oh da... îmi mimează din buze încuviinţând înfumurată. Mă îmbujorez la amintirea mâinilor şi buzelor sale pe corpul meu... corpul său în mine... Închid ochii când simt iarăşi senzaţia delicioasă a muşchilor mei din locul acela jos, jos. Vreau s-o fac din nou, şi din nou. Poate dacă voi opta doar pentru varianta sexului din document... o va accepta? Am o vagă suspiciune că nu.
Sunt o supusă? Poate că i-am creat impresia asta... poate că i-am sugerat greşit aşa ceva atunci când l-am intervievat... sunt timidă, corect... dar supusă?Ei bine, îi permit lui Rose să mă conducă... oare e acelaşi lucru?
Iar acele limite tolerabile... jeez. Măcar sunt discutabile.
Mă întorc neliniştită în dormitorul meu. Voi avea multe la ce să mă gândesc. Voi avea nevoie să am capul limpede, cu o dimineaţă care să mă împrospăteze pentru a aborda problema. Pun documentele ofensatoare înapoi în geantă. Mâine... mâine e nouă zi. Mă urc în pat, sting lumina şi mă întind holbându-mă la tavan. Of cât îmi doresc să nu-l fii cunoscut niciodată... zeiţa din mine îşi scutură capul... amândouă ştim că e o minciună sfruntată... niciodată nu m-am simţit aşa de vie cum mă simt acum. Închid ochii, şi mă las cuprinsă de un somn adânc... cu ocazionalele vise a unor paturi cu baldachin, cătuşe şi ochi verzi mistuitori...
Rose mă trezeşte a doua zi.
"Bella te-am strigat încontinuu. Trebuie să fii fost în comă."
Ochii mi se deschid ezitant ca să o pot vedea. Nu doar că s-a trezit dar a şi alergat până acum. Arunc o privire fugară în direcţia alarmei- este opt dimineaţa. Am dormit timp de nouă ore întregi... minunate.
"Ce este?" Murmur adormită.
"Afară a venit un bărbat cu un colet pe care să ţi-l livreze. Trebuie să semnezi."
"Ce?"
"Haide... pare a fii promiţător." Sare de pe un picior pe celălalt încântată şi se întoarce în sufragerie.
Cobor din pat şi smulg halatul meu de pe cuierul din spatele uşii.
Un tânăr bărbat care pare inteligent cu părul într-o coadă gen anii '80 stă în mijlocul sufragerie noastre ţinând în mâini o cutie mare.
"Bună..." Mormăi eu.
"Voi prepara nişte ceai." Rose sabordează în drum spre bucătărie.
"D-şoară Swan?"
Şi imediat ştiu din partea cui este acel colet.
"Da," îl întreb temătoare.
"Am un pachet pentru dumneavoastră chiar aici... dar trebuie să-l instalez şi să vă arăt cum funcţionează."
"Serios... la ora asta?"
"Eu doar urmez ordinele doamnă." Zâmbeşte fermecător dar fără să-şi piardă aparenţa lui profesională, genul acela care nu acceptă nu ca răspuns...
Nu cumva mi-a spus doamnă...? Cumva am îmbătrânit zece ani peste noapte...? Dacă e aşa, atunci de vină este doar contractul. Ştiu că buzele mele mi se schimonosesc în semn de dezgust.
"Bine, ce este acolo?"
"Este un MacBook."
"Sigur că este..." Îmi dau ochi peste cap.
"Nici măcar nu se găsesc încă în magazine doamnă... ultimul model de la Apple."
De ce nu sunt surprinsă oare... ? Oftez obosită.
"Doar lasă-l pe măsuţă în direcţia aceea..."
Hoinăresc spre bucătărie pentru a o găsi pe Rose.
"Ce s-a întâmplat?" Mă întreabă curioasă ca întotdeauna cu ochi strălucitori şi cu o ţinută elegantă. Arată ca şi cum ar fii dormit şi liniştită.
"Este un laptop de la Edward."
"De ce ţi-a trimis un laptop? Doar ştii că-l poţi folosi pe al meu oricând," se încruntă în confuzie.
Nu şi pentru ceea ce plănuieşte el.
"Oh e doar de împrumut. Voia să-l încerc puţin..." Chiar şi în ochii mei sună ca o scuză bună de nimic. Dar Rose o aceeptă... oh vai... Am reuşit să o trag pe sfoară pe Rosalie Hale... pentru prima dată... Ea îmi înmânează ceaiul preparat.
Laptopul Mac este subţire, argintiu şi destul de fermecător. De asemenea ecranul are o dimensiune enormă. Clar lui Edward Cullen îi plac grandorile... şi îmi amintesc de sufrageria sa, de fapt întregul apartament.
"Are tehnologia cea mai nouă OS şi o mulţime de programe, plus un hard-driver cu unu virgulă cinci teraocteţi deci vei avea suficient spaţiu, Ram-ul cu treizeci şi doi giga biţi- la ce te gândeşti să-l foloseşti?
"Uf... email-ul...?
"Email!" Se ineacă, surprins, ridicându-şi sprâncenele cu o expresie puţin bolnavă pe faţa lui.
"Şi poate să mă documentez pe Internet...?" Ridic din umeri spăşită.
Oftează." Ei, ăsta are conexiune wireless N nelimitată, şi ţi-am setat-o cu datele tale de g-mail. Copilaşul ăsta este gata de plecare... practic oriunde pe planetă." Îl priveşte cu o expresie de dorinţă.
"G-mail...?"
"Noua ta adresă de mail."
Am o adresă de mail?
Indică spre căsuţa de pe ecran şi continuă să-mi explice... dar e ca un zgomot în fundal. Nu am nici cea mai mică idee despre ce vorbeşte, şi cu toată sinceritatea, pur şi simplu nu sunt interesată. Explică-mi doar cum să-l pornesc şi opresc... O să inţeleg şi restul mai târziu. Până la urmă l-am folosit pe cel al lui Rose în ultimii patru ani. Rose fluieră impresionată atunci când îl zăreşte.
"Oh... e din industria de nouă generaţie..." Îşi ridică sprâncenele spre mine. "Cele mai multe femei primesc flori... sau poate bijuterii," remarcă sugestiv, încercând să oprească apariţia unui zâmbet.
Mă încrunt spre ea... dar nu pot să-mi păstrez expresia serioasă pentru mult timp. Amândouă bufnim într-o serie de chicote şi bărbatul cu computerul ne priveşte, năucit. Termină şi îmi cere să semnez chitanţa de livrare.
În timp ce Rose îi arată ieşirea, mă aşez cu cana mea cu ceai şi îmi deschid programul de mail... şi aşteptând observ că am primit un email de la Edward. Inima începe îmi zboare din piept... Am primit un email de la Edward Cullen. Îl deschid cu nervozitate.
De la : Edward Cullen
Subiect : Noul tău computer
Data : 25 mai 2009 23 : 15
Către : Isabella Swan
Dragă d-şoară Swan
Sunt încredinţat că ai dormit plăcut. Sper că ai început să-ţi foloseşti computerul cu bine, aşa cum am discutat.
Aştept cu nerăbdare cina noastră, pentru vineri.
Sunt încântat să-ţi răspund oricărei întrebări pe care o vei avea până atunci, cu ajutorul email-ului, dacă asta ţi-e dorinţa.
Edward Cullen
CEO, Întreprinderile Cullen Inc
Apăs pe răspunde.
De la : Isabella Swan
Subiect : Noul tău computer (împrumutat)
Data : 26 mai 2009 08 : 20
Către : Edward Cullen
Am dormit foarte bine mulţumesc, pentru un anumit motiv... Domnule.
Am înţeles că acest computer mi-a fost împrumutat, ergo (= în concluzie), nu al meu.
Bella
Aproape instantaneu, apare şi răspunsul.

Data : 25 mai 2009 08 : 22
Către : Isabella Swan
Computerul este împrumutat. Pe termen indefinit d-şoară Swan
Observ din tonul tău că ai citit înformaţia pe care ţi-am predat-o.
Există vreo întrebare până acum?
Edward Cullen
CEO,Întreprinderile Cullen Inc.
Nu-mi pot opri surâsul.

Data : 26 mai 2009 08 : 25
Către : Edward Cullen
Există numeroase întrebări,dar nu sunt potrivite pentru email, şi unii dintre noi trebuie să şi muncească pentru a trăi. Nu vreau şi nici nu am nevoie de un computer pe termen indefinit.
Pe mai târziu, o zi bună... domnule.
Bella
Răspunsul său este instant, şi mă face să zâmbesc.

Data : 25 mai 2009 08 : 26
Către : Isabella Swan
Târziu, scumpo.
PS : Şi eu trebuie să muncesc pentru a trăi.
Edward Cullen
CEO, Întreprinderile Cullen Inc.
Închid computerul, cu un zâmbet idiot- cum aş putea să-i rezist lui Edward cel jucăuş? Voi întârzia la serviciu. Ei, de fapt este ultima mea săptămână-D-nul şi d-na Newton nu-mi vor crea necazuri cel mai probabil. Alerg spre duş... neputând să-mi şterg zâmbetul care mi-a înţepenit pe faţă. Mi-a trimis un email. Mă simt ca un copil mic entuziasmat. Şi toate îngrijorările în privinţa contractului dispar... în timp ce îmi spăl părul grăbită şi mă gândesc ce aş putea să-l întreb prin email. Cu siguranţă este mai bine să discutăm toate aceste chestiuni... să presupunem că cineva reuşeşte să intre în contul său? Mă îmbujorez numai la acest gând. Mă îmbrac repede, îi strig un la revedere grăbit lui Rose şi mă îndrept pentru ultima mea săptămână la slujba de la Newton.
Jake telefonează la unsprezece.
"Hei, ne întâlnim la o cafea?" Pare ca s-a reîntors vechiul Jake... prietenul meu... nu un- cum l-a numit Edward? Pretendent. Uf.
"Sigur. Sunt la serviciu. Poţi ajunge aici să zicem la doisprezece?
"Ne vedem atunci."
Închide şi mă întorc înapoi la aranjarea şosetelor şi la gândurile mele despre Edward Cullen şi contractul lui.
Jake este punctual... de fapt chiar a sosit mai devreme. Se apropie de magazin sărind, ca un căţeluş săltăreţ cu ochii negri.
"Bella," îmi dăruieşte acel zâmbet larg perfect american, şi nu-mi mai pot păstra supărarea pe el în continuare.
"Bună Jake." Îl îmbrăţişez fugitiv. "Sunt înfometată... Lasă-mă s-o anunţ pe d-na Newton că voi lua prânzul."
Când mergem spre localul cu cafea îmi strecor braţul în jurul aceluia lui Jake. Sunt aşa de recunoscătoare pentru... normalitatea lui. Pe cineva care îl cunosc şi-l înţeleg.
"Hei Bells," îmi murmură. "Chiar m-ai iertat?"
"Jake doar ştii că nu pot rămâne furioasă pe tine pentru mult timp."
Îmi rânjeşte.
Abia aştept să ajung acasă. Tentaţia să-i trimit un email lui Edward... Şi poate că aş putea să lucrez la proiectul meu de documentare. Rose a ieşit, cine ştie unde. Pornesc noul laptop şi îmi deschid emailul. Şi bineînţeles că în căsuţa mea se află un un email de la Edward. Aproape că sar în sus de bucurie pe scaunul în care mă aflu.
De la : Edward Cullen
Subiect : Lucrez pentru a trăi
Data : 25 mai 2009 17 : 24
Către : Isabella Swan
Dragă domnişoară Swan
Sper că ai avut o zi bună la serviciu.
Edward Cullen
CEO, Întreprinderile Cullen Inc.
Apăs pe răspuns.
De la : Isabella Swan
Subiect : Lucrez pentru a trăi
Data : 26 mai 2009 17 : 48
Către : Edward Cullen
Domnule... Am avut o zi foarte bună la servici.
Îţi mulţumesc
Bella
De la : Edward Cullen
Subiect : Lucrez pentru a trăi
Data : 25 mai 2009 17 : 50
Către : Isabella Swan
Domnişoară Swan
Sunt încântat că ai avut o zi bună.
Cât timp îmi trimiţi mesaje nu te vei documenta.
Edward Cullen
CEO, Întreprinderile Cullen Inc.
De la : Isabella Swan
Subiect : Lucrez pentru a trăi
Data : 26 mai 2009 17 : 53
Către : Edward Cullen
D-le Cullen... nu-mi mai trimite tu mesaje şi pot să-mi încep căutările. Mi-ar plăcea să mai obţin un zece.
Bella
Mă pregătesc.
De la : Edward Cullen
Subiect : Lucrez pentru a trăi
Data : 25 mai 2009 17 : 55
Către : Isabella Swan
Domnişoară Swan
Nu-mi mai trimite mesaje, şi termină-ţi cercetările.

Mi-ar plăcea să mai recompensez un zece. Primul a fost bine meritat.
Edward Cullen
CEO, Întreprinderile Cullen Inc.
Edward Cullen tocmai mi-a trimis un zâmbet. Oh vai... deschid Google.
De la : Isabella Swan
Subiect : Cercetări pe internet
Data : 26 mai 2009 17 : 59
Către : Edward Cullen
D-nule Cullen, ce sugerezi să introduc pe căsuţa de căutare?
Bella
De la : Edward Cullen
Subiect : Căutări pe internet
Data : 25 mai 2009 18 : 02
Către : Isabella Swan
Domnişoară Swan
Întotdeauna să începi cu Wikipedia.
Gata cu mesajele pentru tine decât dacă ai întrebări. Înţeles?
Edward Cullen
CEO, Întreprinderile Cullen Inc.
De la : Isabella Swan
Subiect : Cercetări pe internet
Data : 26 mai 2009 18 : 04
Către : Edward Cullen
Da, domnule.
Eşti aşa autoritar.
Bella
De la : Edward Cullen
Subiect : Căutări pe internet
Data : 25 mai 2009 18 : 06
Către : Isabella Swan
Isabella, nu ai nici cea mai mică idee. Ei, poate că ai un vag indiciu acum
Fă-ţi proiectul.
Edward Cullen
CEO, Întreprinderile Cullen Inc.
Tastez supus pe Wikipedia.
O oră mai târziu mă simt puţin neliniştită, şi onest socată până în măduva oaselor. Chiar îmi doresc să reţin toate aceste chestiuni în memoria mea? Jeez,oare asta face el în camera roşie a durerii? Stau holbându-mă la ecranul meu, şi o parte din mine, o parte foarte umedă şi importantă din mine- aceea pe care am cunoscut-o foarte recent- este înfierbântată foarte serios. Oh vai... o parte din lucrurile acelea sunt FIERBINŢI.
*MotU*
Hmmm...un nou capitol- mă bucur să aflu că vă place noul ritm de postare, dar să nu uita-ţi : va trebui să mă întorc la Braşov şi nu voi mai putea traduce în ritmul actual, voi mai posta-dar mai rar .Oricum e discutabilă situaţia.
PS : Lavy mi-ar PLĂCEA să fie traduse aceste capitole,dar din păcate nu sunt...Dar apreciez atenţia ta,şi nu numai.Bine,cum ar spune chiar Lavy (dacă nu se supără că îi împrumut replica, dar chiar o ador)-am fugEat....

sâmbătă, 17 martie 2012
Capitolul 22
În anvelopă se află mai multe hârtii.Le scot pe toate din interior,cu inima mea care bate nebuneşte şi încep să citesc.
CONTRACT
Încheiat astăzi în 2009("Ziua Încheierii Contractului")
ÎNTRE
DOMNUL EDWARD CULLEN domiciliat la adresa 60/1 Escala,Seatlle,WA 98889
("Dominantul")
DOMNIŞOARA ISABELLA SWAN domiciliată la adresa 1114 SW Strada Verde,Apartamentul 7,Înălţimile Cerului,Vancouver,WA 98888
("Supusa")
PĂRŢILE CONVIN CA SĂ URMEZE REGULILE
1 Reguliele sunt termenii contractului de colaborare dintre Dominant şi Supus.
TERMENI FUNDAMENTALI
2 Obiectul fundamental al acestui contract permite Supusei să exploreze senzualitatea şi limitele ei protejată fiind,cu tot respectul şi atenţia pentru necesităţile,limitele şi siguranţa ei.
3 Dominantul şi Supusa acceptă şi iau în cunoştiinţă de cauză că tot ceea ce se petrece în termenii contractuali va fii consimţit,confidenţial şi se obligă să accepte limitele şi procedurile sigure stabilite în prezentul contract.Limitele adiţionale procedurile de siguranţă pot fii prevăzute scris.
4 Dominantul şi Supusul se obligă să garanteze că nu suferă de o boală sexuală,serioasă,infecţioasă sau cauzatoare de moarte,incluzând fără a se limita la HIV,Herpes sau hepatită.Dacă în timpul termenului(aşa cum este definit mai jos) sau termenului prelungit contractual.În cazul în care una dintre părţi va fii diagnosticată sau este conştientă de existenţa unei asemenea boli,el sau ea se obligă să informeze cealaltă parte imediat şi a priori oricărei forme de contact fizic între părţi.
5 Adeziunea la obligaţiile,acordurile şi luările la cunoştinţă de cauză de mai sus ( şi orice limite adiţionale şi proceduri de siguranţă în concordanţă cu clauza 3 de mai sus ) sunt fundamentale contractului prezent.Orice încălcare va duce la nulitatea absolută cu efecte imediate şi fiecare parte se obligă să fie responsabilă completă în detrimentul celeilalte pentru încălcarea prevederilor contractuale .
6 Orice precizare în prezentul contract trebuie să fie citit şi interpretat sub lumina obiectului fundamental şi al termenilor fundamentali precizaţi în clauzele 2-5 de mai sus.
ROLURI
7 Dominantul se obligă să răspundă în totalitate pentru bunăstarea şi antrenamentul necesar,ghidarea şi disciplinarea Supusei.El va decide natura antrenamentului,ghidării şi disciplinei,de asemenea locul administrării,se obligă termenilor stabiliţi,limitaţiilor şi procedurilor sigure stabilite în prezentul contract sau convenite ulterior în concordanţă cu clauza 3 de mai sus.
8 Dacă în timpul contractului Dominantul pentru neexecutarea obligaţiilor asumate în termenii contractuali,limitaţiile şi procedurile de siguranţă prevăzute în prezentul contract sau convenite ulterior în concordanţă cu clauza 3 de mai sus,Supusul este îndreptăţit să anuleze contractul prezent şi să părăsească serviciul dominantului fără a notifica.
9 Se obligă prezentei condiţii şi clauzelor 2-5 de mai sus,Supusa este prezentă pentru a-l servi şi asculta pe Dominant în toate privinţele.Se obligă termenilor prevăzuţi,limitaţiilor şi procedurilor de siguranţă prevăzute în prezentul contract sau convenite ulterior în concordanţă cu clauza 3 de mai sus ea va fii obligată ca fără îndoială sau ezitare să ofere plăcere Dominantului aşa cum va cere şi va fii obligată să accepte fără îndoială sau ezitare antrenamentul ,ghidarea şi disciplinarea în orice formă va fii necesară.
TERMEN ŞI VALABILITATE
10 Dominantul şi Supusul participă la prezentul contract în Ziua Încheierii Contractului luând la cunoştinţă de cauză de natura şi obligaţiile de respectat prin condiţii fără excepţie.
11 Prezentul contract va fii valabil pe o perioadă de trei luni calendaristice din Ziua Încheierii Contractului . La finalizarea termenului părţile vor discuta dacă contractul şi aranjamentele stabilite în prezentul contract sunt satisfăcătoare şi dacă nevoile fiecărei părţi au fost finalizate cu succes.Fiecare parte poate propune prelungirea contractului , să se oblige modificărilor termenilor, sau condiţiilor pe care le-a prevăzut. În absenţa unui astfel de acord cu scopul prelungirii contractului , acesta va anulat şi ambele părţi vor fi eliberate pentru a continua existenţa lor în mod separat.
VALABILITATE
12 Supusa se obligă să se fie disponibilă Dominantului din ziua de vineri seara până în ziua de duminică după amiază în cursul fiecărei săptămâni pe durata termenului în momentul specificat de Dominant("Momentele Permise") . Momentele ulterioare permise vor fi convenite mutual conform principiului ad hoc.
13 Dominantul rezervă dreptul a întrerupe acordul cu Spusa în orice moment şi din cauza oricărui motiv.Supusa poate cere eliberarea din serviciul Dominantului în orice moment , prezenta cerere va fii acordată de Dominant prin discreţie obligat de drepturile Supusei în concordanţă cu clauzele 2-5 şi 8 de mai sus.
LOCAŢIE
14 Supusa se obligă să fie prezentă pe durata Termenilor Permişi şi să convină asupra momentelor şi locaţiilor ulterioare determinate de Dominant . Dominantul se asigură de plata transportului al Supusei cu unicul scop de a se întâlni cu Dominantul .
CONDIŢIILE SERVICIILOR
15 Următoarele condiţii ale serviciilor s-au discutat şi stabilit cu obligaţia ambelor părţi pe durata contractului . Ambele părţi convin anumiţi termeni care pot împiedica scopul nu sunt asiguraţi în concordanţă cu prezentul contract sau condiţiile serviciilor , sau annumite chestiuni pot fii supuse renegocierii . În aceste circumstanţe clauzele ulterioare se vor putea supune amendamentelor . Orice clauză ulterioară sau amendament se vor conveni , preciza şi semnate de ambele părţi pentru a fii supuse obligaţiilor fundamentale contractuale precizate în clauzele 2-5 de mai sus .
DOMINANTUL
15 . 1 Dominantul se obligă să se asigure de sănătatea şi siguranţa Supusei ca prioritate pe toată durata . Dominantul se obligă a nu cere , permite sau ordone în orice moment contractual Supusei să participe în activităţile Dominantului detaliate în anexa 2 sau în orice alt act care pot părea nesigure oricărei părţi . Dominantul se obligă a nu prelua sau permite unei acţiuni care ar ar putea cauza răni permanente sau primejdui viaţa Supusei . Clauzele anexe clauzei prezente 15 sunt ca obligaţie pentru a se citi cu prezenta clauză şi în concordanţă cu obiectul contractual convenit în clauzele 2-5 de mai sus .
15 .2 Dominantul va considera Supusa ca propria sa proprietate pentru a o deţine , controla , domina sau disciplina pe toată durata contractului . Dominantul poate uza corpul Supusei în orice moment pe durata Momentelor Permise sau oricărui moment ulterior în orice formă o va considera potrivită , sexuală sau nu .
15 . 3 Dominantul se obligă să asigure antrenamentul şi ghidarea obligatorie Supusei pentru a cunoaşte cum să-l servească potrivit pe Dominant .
15 . 5 Dominantul poate disciplina pe Supusă aşa cum consideră că este necesar pentru a se asigura că Supusa apreciază în totalitate rolul ei de a-l servi pe Dominant şi de a descuraja orice comportament neacceptabil . Dominantul poate biciui , pălmui , bate sau pedepsi corporal pe Supusă aşa cum consideră potrivit , cu scopul disciplinei , a desfătării personale , sau pentru orice alt motiv pe care nu este obligat să-l explice .
15 . 6 În cursul antrenamentului pentru a disciplina , Dominantul se obligă asigura că nu va exista niciun semn permanent pe corpul Supusei sau orice altfel de răni realizate care necesită atenţia medicală .
15 . 7 În timpul antrenamentului pentru a disciplina , Dominantul se obligă asigura că disciplina şi instrumentele utilizate cu scopul disciplinei sunt sigure , fără a se folosi într-o asemenea manieră de a cauza răni serioase şi fără a se folosi în orice manieră care depăşeşte limitele definite şi precizate în prezentul contract .
15 . 8 În cazul apariţiei unei boli sau răni , Dominantul se obligă a se asigura de tratamentul necesar pentru Supusă , asigurând sănătatea şi siguranţa , incuraja şi dacă este necesar ordona atenţia cadrelor medicale dacă consideră necesar Dominantul .
15 . 9 Dominantul se obligă a menţine sănătatea lui proprie şi a cere ajutorul cadrelor medicale dacă este necesar cu scopul de a menţine un mediu sigur .
15 . 10 Dominantul se obligă să nu închirieze Supusa unui alt Dominant .
15 . 11 Dominantul poate strâns , încătuşa , sau legat la ochi Supusa în orice moment pe durata Momentelor Permise sau oricărui moment ulterior convenit cu orice scop şi pentru o perioadă prelungită de timp , acordând interes stării de sănătate şi siguranţă a Supusei .
15 . 12 Dominantul va asigura că echipamentul utilizat cu scopul prezent de antrenare şi disciplină va fii menţinut conform standardelor curat , igienic şi sigur în întregime pe durara acordului .
SUPUSA
15 .13 Supusa va accepta Dominantul ca pe proprietarul ei şi va renunţa la libertate voluntară , oferă toate drepturile , alegerile personale şi voinţa liberă Dominantului , luând la cunoştinţă de cauză că este proprietatea Dominantului , să fie folosită după voinţa Dominantului pe durata termenului în genere dar în mod specific pe durata momentelor permise sau oricărui moment ulterior convenit .
15 . 14 Supusa se obligă a respecta regulile ("Reguli ") precizate în cadrul anexei 1 conform prezentului contract .
15 . 15 Supusa se obligă a servi pe Dominant în orice modalitate Dominantul consideră potrivit şi se obligă a se strădui să-l mulţumească prin cele mai bune abilităţi posedate pe Dominant pe toată durata acordului .
15 . 16 Supusa se obligă a-şi asuma toate măsurile necesare pentru menţinerea stării de sănătate corecte şi a cere sau verifica la cadrele de sănătate în orice moment este necesar , informându-l pe Dominant pe toată durata de apariţia oricărei probleme de sănătate .
15 . 17 Supusa a se asigura de procurarea metodelor contraceptive orale şi respectarea prescripţiei medicale pentru a preveni apariţia unei sarcini .
15 . 18 Supusa se obligă a accepta fără a pune la îndoială acţiunile necesare ale Dominantului şi a-şi aminti de statutul şi rolul ei în privinţa Dominantului pe durata acordului .
15 . 19 Supusa se obligă a nu se atinge sau satisface sexual fără consimţirea Dominantului .
15 . 20 Supusa se obligă a se supune oricărei activită-ţi sexuale ordonate de Dominant şi se obligă a o face fără ezitare sau împotrivire .
15 . 21 Supusa se obligă a accepta biciuirea , flagelarea , pălmuirea , lovirea cu o nuia , lovirea cu o paletă sau orice altă metodă de disciplinare pe care Dominantul o consideră administrată , fără ezitare , întrebări sau plângeri .
15 . 22 Supusa se obligă a nu-l privi în ochi direct pe Dominant cu excepţia momentelor indicate în mod specific pentru a proceda astfel .Supusa se obligă a ţine ochii în jos şi menţine o poziţie tăcută şi respectuoasă în prezenţa Dominantului .
15 . 23 Supusa se obligă a se comporta într-o manieră respectuoasă în prezenţa Dominantului întotdeauna şi se obligă a se adresa acestuia doar cu Domnule , d-nule Cullen sau orice alt titlu pe care Dominantul îl va adresa .
15 . 24 Supusa nu-l va atinge pe Dominant fără permisiunea expresă a acestuia de a proceda astfel .
ACTIVITĂŢI
16 Supusa se obligă a nu participa în cadrul activităţilor sau actelor sexuale considerate de cealaltă parte nesigure sau orice activităţi precizate în cadrul anexei 3 şi notificate în scris în cadrul anexei 3 în prezentul contract cu scopul respectului reciproc .
CUVINTE DE SIGURANŢĂ
17 Dominantul şi Supusa vor recunoaşte că Dominantul poate solicita anumite dorinţe Supusei dar care pot cauza dureri fizice , mentale , spirituale sau orice alt tip în momentul în care solicitările sunt menţionate Supusei .Luând în considerare prezentele circumstanţe , Supusa poate utiliza un cuvânt de siguranţă (" Cuvântul De Siguranţă ") Două cuvinte de siguranţă pot fii invocate în funcţie de severitatea solicităriilor .
18 Cuvântul de siguranţă "Galben" va fii utilizat pentru a-l avertiza pe Dominant că Supusa se aproprie de limita rezistenţei .
19 Cuvântul de siguranţă " Roşu " va fii utilizat pentru a-l avertiza pe Dominant că Supusul nu mai poate tolera următoarele solicitări . Când acest cuvânt este rostit , acţiunile Dominantului vor înceta complet cu efect imediat .
CONCLUZIE
20 Noi părţile contractuale am citit şi înţeles pe deplin clauzele prezentului contract . Noi am acceptat liber termenii contractuali şi luat la cunoştinţă aceasta prin semnăturile de mai jos .
Dominant : Edward Cullen
Data
Supusa : Isabella Swan
Data
ANEXA 1
REGULI
Obedienţă : Supusa va îndeplinii imediat orice instrucţiune a Dominantului fără ezitare sau rezervare şi executată într-un timp scurt . Supusa îşi va da acordul în cadrul oricărei activităţi sexuale considerate potrivite şi satisfăcătoare de Dominant cu excepţia acelor activităţi care sunt încadrate în secţiunea limitelor tolerabile ( anexa 2 ) . Va fii absolut entuzasmată şi fără ezitare .
Somn : Supusa se va asigura că va acumula minimum opt ore pentru somn per noapte când nu se afşă în compania Dominantului .
Hrană : Supusa se obligă să consume regular pentru a-şi menţine starea de sănătate fizică şi psihică conform unei liste prescrise ( anexa 4 ) . Supusa se obligă a nu ceda unor gustări dintre mese , cu excepţia fructelor .
Haine : Pe durata contractuală , Supusa va purta numai hainele aprobate de Dominant . Dominantul se va asigura de bugetul necesar pentru îmbrăcăminte în cazul Supusei , care se va obliga să-l folosească . Dominantul o va însoţi pe Supusă la cumpărarea îmbrăcăminţii bazată pe principiul ad hoc . Dacă Dominantul îi va cere Supusei să poarte accesoriile dorite de Dominant pe durata contractului în prezenţa Dominantului sau în orice altă ocazie atunci Supusa se va obliga să o facă .
Exerciţii : Dominantul va asigura Supusei un antrenor personal pentru o durată de patru săptămâni organizate în sesiuni timp de o oră în anumite perioade de timp care vor fi convenite între antrenorul personal şi supusă .Antrenorul personal va reporta progresul realizat de Supusă către Dominant .
Igienă personală : Frumuseţe Supusa se va asigura că rămâne curată şi rasă şi sau epilată cu ceară pe toată durata . Supusa va vizita un salon de frumuseţe conform preferinţei locului şi momentului de Dominant , şi va respecta orice tratament indicat de Dominant . Toate costurile vor fii asigurate de Dominant .
Sănătatea Personală : Supusa nu va consuma băuturi în exces , fuma , sau droga cu stupefiante şi nici nu se va pne într-un pericol inutil .
Calităţi personale : Supusa nu va avea o relaţie cu o ală persoană cu excepţia Dominantului . Supusa se va comporta respectuos şi modest pe toată durata . Ea trebuie să fie în cunoştiinţă de cauză că comportamentul ei va reflecta modul cum este perceput Dominantul în societate . Ea va fii pedepsită pentru faptele reprobabile , greşelile sau conduitele rele comise în absenţa Dominantului .
Neonorarea obligaţiilor de mai sus va rezulta cu pedepsirea imediată , a cărei naturi va fii determinată de Dominant .
ANEXA 2
Limite intolerabile
Fără acte ce include jocul cu focul .
Fără acte ce include urinarea , defecarea sau orice act asemănător .
Fără acte ce include ace , cuţite , lamă , piercingul sau sângele .
Fără acte ce include copii sau animalele .
Fără acte care ar rezulta cu rămânerea permanentă a semnelor pe piele .
Fără acte ce include sufocarea .
Fără activităţi ce include contactul direct cu curentul electric ( fie indirect sau direct ) , foc sau flăcări pe corp .
ANEXA 3
Limitele tolerabile
Urmează a fi discutate şi convenite între ambele părţi
Care dintre următoarele acte sexuale sunt acceptabile în cazul Supusei ?
- Masturbarea
- Felaţia
- Cunilingus
- Sexul vaginal
- Pumnul în vagin
- Sex anal
- Pumnul în anus
Este considerată acceptabilă înghiţirea spermei de către Supusă ?
Este considerată acceptabilă folosirea jucăriilor de către Supusă ?
- Vibratoare
- Penisuri artificiale
- Dopuri anale
- Altceva
Este considerat acceptabil bondajul de către Supusă ?
- Mâinile legate în faţă
- Mâinile legate la spate
- Genunchii
- Coatele
- Încheieturile mâinilor legate de genunchi
-Suspendarea prin lanţuri
- Legată de mobilă
- Punerea unui căluş
- Bondajul cu eşarfă
- Bondajul cu bandă adezivă
- Bondajul cu cătuşe / restricţionarea prin metale
- Bondajul cu legături de piele
- Suspendarea
Care este opinia Supusei despre primirea durerii ? Cum ai clasifica de la 1 ca foarte plăcută la 5 ca foarte neplăcută 1- 2 - 3- 4 - 5
Cât de multă durere ar fi cabpabilă pe a tolera Supusa ? Pe o scară de la 1 care este deloc la 5 care este din plin 1 - 2 - 3 - 4 - 5
Care dintre următoarele tipuri ca durere pedeapsă disciplină sunt acceptabile de către Supusă ?
- Pălmuirea
- Lovirea cu o paletă
- Biciuirea
- Lovirea cu o nuia
- Muşcătura
- Cleşti pentru sfârcuri
- Cleşti genitali
- Gheaţa
- Folosirea cerii
- Alte metode / tipuri de durere
Sfinte drace . Nici măcar nu mă pot convinge să citesc lista prescrisă cu regimul alimentar . Înghit cu greutate , gura mi s-a uscat şi o recitesc .
*MotU*
Deecii-este ora 2:00 am şi eu traduc..dap- e necesar un control medical în curând... hmmm poate mai amân pentru încă un capitol sau două sau... nu mai contează.

miercuri, 14 martie 2012
Capitolul 21
În sufragerie,Rose împachetează cărtile sale în bagaje.
"Te-ai întors...Unde e Edward?Ce faci?"Tonul vocii ei este aprins şi nerăbdător,şi până să reuşesc să-i spun bună se aruncă asupra mea,mă strânge de umeri ca să-mi analizeze faţa minuţios.Rahat...Cu persistenţa şi tenacitatea lui Rose...şi cu contractul legal pe care am declarat că nu voi dezvălui nimic... nu este combinaţia cea mai ideală.
"Deci, cum a fost?M-am gândit încontinuu la tine... desigur, după ce a plecat Emmet."Îmi zâmbeşte diabolic.Nu pot să-mi maschez zâmbetul care apare la auzul îngrijorării şi curiozităţii ei înflăcărate, dar mă simt stânjenită deodată. Totul a fost aşa de... intim.Complet.Cu ceea ce Edward mi-a arătat şi dezvăluit. Dar sunt nevoită să-i ofer unele detalii,altfel nu mă va lăsa în pace până nu o voi face.
"A fost bine.Bănuiesc că foarte bine,"îi răspund încet şi încerc şă ascund zâmbetul timid care care ar dezvălui totul.
"Bănuieşti?"
"Ei bine, nu am cu ce altă experienţă să o compar, nu-i aşa?"Mă uit la ea stânjenită şi ridic din umeri uşor.
"A reuşit să te facă să-ţi dai drumul?"
Sfinte Sisoie... Atât de directă.Şi devin roşie.
"Da."Mormăi exasperată.
Rose mă târăşte până la canapea şi ne aşezăm.Îmi strânge degetele cu mâinile ei.
"Serios?Este bine."Rose mă priveşte neîncrezătoare."Mai ales că a fost prima ta dată...Uau, Edward probabil că se pricepe."
Oh,Rose dacă ai ştii tu...
"Prima mea dată a fost îngrozitoare,"continuă ea şi imită o faţă ridicolă de tristă.
"Oh?"Acum chiar că sunt interesată pentru că nu este ceva mi-a mai divulgat până acum.
"Da,Royce King... glumă a liceului,cu pula cea mai mică..."Se înfioară."A fost dureros.Iar eu nu eram pregătită.Amândoi eram beţi.Ştii şi tu- dezastrul clişeistic după balul de absolvire.Uff-mi-a luni de zile până când m-am hotărât să încerc din nou.Şi nu cu el. Nu i-am mai văzut nici praful lăsat de el după aceea.Ce surpriză şocantă... calea cea mai minunată să-ţi pierzi virginitatea. Eram mult prea tânără. Tu ai fost foarte deşteaptă când te-ai hotărât să aştepţi."
"Sună îngrozitor Rose."
Rose capătă o privire visătoare."Mda... mi-a luat aproape un an până am obţinut primul orgasm în timpul penetrării sexului... şi iată-te pe tine... de prima dată?"
Încuviinţez timidă...zeiţa mea interioară se află în poziţia lotus cu o privire serenă, cu excepţia zâmbetului înfumurat de pe faţa ei.
"Ei bine, mă bucur că tu i-ai dat-o cuiva care ştie diferenţa dintre fundul şi capul lor."Îmi face semn cu ochiul."Deci, când te vei întâlni din nou cu el?"
"Miercuri.Vom lua cina împreună."
"Deci, încă îl mai placi?"
"Da... dar nu sunt sigură în privinţa... viitorului."
"De ce?"
"Este un bărbat atât de complicat,Rose... ştii... şi provine dintr-o lume foarte diferită de a mea."Ce mai scuză... de asemena şi credibilă... oricum mai potrivită decât de cea în care el deţine o cameră roşie a durerii şi vrea să mă facă sclava lui sexuală...
"Oh, te rog, nu amesteca banii în aşa ceva,Bella. Emmet mi-a spus că este foarte neobişnuit ca Edward să se întâlnească cu cineva."
"Chiar aşa?"Tonul vocii mele se ridică cu cinci octave...mult prea evident Swan! Subconştientul meu se încruntă la reacţia mea, dă din degetul ei lung şi scheletic, iar apoi se preschimbă în balanţa dreptăţii ca să-mi reamintească că ar putea să mă dea în judecată dacă dezvălui prea mult.Ha... ce va face... mă va lăsa fără niciun ban? Pentru data viitoare ar trebui să-mi amintesc să dau o căutare pe Google despre 'penalităţi în cazul încălcării unui contract de confindenţialitate' când mă voi 'documenta'.Mă simt ca şi cum mi s-ar fi dat o temă pentru şcoală... poate că voi primi o notă foarte mare... Şi mă imbujorez când îmi aduc aminte de nota mea de zece de la experimentul din baie.
"Bella, ce s-a întâmplat?"
"Oh... mi-am amintit de ceva ce mi-a spus Edward."
"Arăţi diferit,"Rose îmi spune mândră.
"Mă simt diferit.Cu dureri,"îi mărturisesc.
"Dureri?"
"Puţin."Mă îmbujorez.
"Şi eu...Bărbaţii,"exclamă ea într-un dezgust prefăcut."Sunt nişte animale."Şi începem amândouă să râdem.
"Te doare?"O întreb surprinsă.
""Da...epuizată."
Chicotesc."Spune-mi mai multe despre Emmet Epuizantul,"o întreb când în sfârşit mă opresc din râs...oh,în sfârşit mă pot relaxa pentru prima dată de când am stat la rând pentru băuturi... înainte de apelul telefonic care a pornit totul-când încă îl admiram pe d-ul Cullen de departe... nişte zile aşa de frumoase şi necomplicate.
Rose se îmbujorează.Oh vai...Rose Lilian Hale se comportă precum Isabella Marie Swan. Mă priveşte cu ochi timizi.Niciodată nu am văzut-o să reacţioneze în felul acesta în faţa unui bărbat.Cred că mi-am pierdut maxilarul undeva pe podea.Unde este adevărata Rose,ce i-ai făcut?
"Oh,Bella,"izbucneşte ea entuziasmată."El e aşa de... perfect...şi când am făcut...oh...foarte bine..."Abia poate să rostească o frază întreagă,s-a terminat cu ea.
"Cred că vrei să-mi spui că îl placi."
Ea încuviinţează, cu un zâmbet ca al unei lunatice."Şi mă voi întâlni cu el sâmbătă.Ne va da o mână de ajutor cu mutatul."Bate din palme,apoi sare de pe canapea şi face piruete până la fereastră.Uau...în mod evident,ea a luat lecţii de balet când era un copil. Nu aveam nici cea mai vagă idee.

Mutarea…rahat-am uitat complet despre asta,chiar dacă eram înconjurate numai de cutii.
"Ei bine,asta este foarte drăguţ din partea lui, "remarc cu apreciere.Aş putea să-l cunosc mai bine şi eu.Poate că-mi va putea oferi mai multe informaţii despre fratele lui ciudat şi disturbat.
"Deci,ce ai făcut noaptea trecută ? "
Îşi dă capul pe o parte şi îşi ridică sprâncenele în semnul universal tu ce crezi?
“Probabil ceva asemănător cu ceea ce ai făcut şi tu...”Îmi rânjeşte.”Sigur eşti în regulă ? Pari puţin copleşită.”
“Mă simt puţin copleşită.Edward este foarte...intens."
“Mda,pot să înţeleg de ce îl vezi aşa.Dar s-a comportat bine cu tine?
“Da,”o reasigur.”Îmi este foarte foame... ce zici să gătesc?”
Încuviinţează entuziasmată şi îşi continuă împachetarea.”Ce întenţionezi să faci cu cărţile de 140,000 de dolari?”
“Le voi returna.”
“Serios?”
“Este un cadou mult prea costisitor.Nu pot să-l accept...cu atât mai puţin acum,”îi zâmbesc lui Rose şi ea mă aprobă.
“Înţeleg.Au sosit mai multe scrisori pentru tine,iar Jake a sunat din jumătate în jumătate de oră.Pare disperat,deşi nu sunt sigură de ce.”
“Da...îl voi suna,”îi murmur evaziv.Dacă îi voi povesti lui Rose despre ce s-a întâmplat cu Jake,sigur îl va găti la micul dejun.
Ridic toate scrisorile de pe masă şi le deschid nerăbdătoare.
“Hei, voi avea mai multe interviuri!Săptămâna următoare,în Seattle... pentru angajarea unui intern!"
“Ce editură?”
“Pentru amândouă!”
Ţi-am spus eu că GPA-ul tău îţi va deschide multe uşi,Bella.”
Desigur că Rose a obţinut deja o bursă pentru ziarul Seattle Times.Tatăl ei cunoaşte pe cineva,care cunoaşte pe altcineva...
“Ce părere are Emmet despre faptul că vei pleca?”
Rose se plimbă prin bucătărie,şi pentru prima dată în seara respectivă s-a întristat.
"Este…înţelegător.O parte din mine nu vrea să plece…dar este foarte tentant să fac plajă la soare în următoarele săptămâni,iar mama mea mă aşteaptă acolo,pentru că se gândeşte că acum va fi ultima dată când familia va fii împreună de sărbători până când atât eu cât şi Jasper ne vom integra în lumea serviciului. "
Niciodată nu am părăsit continentul SUA… poate că într-o zi,ei ? Rose va pleca către Barbados împreună cu părinţii şi fratele ei geamăn Jasper, pentru două săptămâni întregi.Iar eu voi fii în Roseless,în noul nostru apartament.Va fii foarte ciudat.Jasper va absolvi şi el.De asemenea învaţă şi el la WSU ,dar la Pullman ,aşa că nu ne vedem prea des.Mă întreb pentru un scurt moment dacă ne vom revedea înainte ca el să plece…e un tip aşa de amuzant.
Telefonul sună,şi astfel mă trezeşte din visul cu ochii deschişi în care eram.
„Probabil e Jake.”
Oftez.Ştiu că va trebui să vorbesc cu el până la urmă.Iau telefonul în mână.
„Hei.”
„Te-ai întors Bella!”Datorită bucuriei,Jake îmi răspunde strigând in urechea mea.
„Evident.”Vocea mea picură a sarcasm şi îmi dau ochii peste cap în faţa ecranului telefonului.
Rămâne tăcut pentru un moment.”Ascultă,pot să te văd?Îmi pare atât de rău pentru seara de vineri.Eram beat…iar tu… ei bine.Bella-te rog,iartă-mă.”
„Desigur că te iert Jake.Doar să nu se mai repete.Doar ştii că eu nu simt ceva de genul acesta pentru tine.”
Oftează cu greutate,întristat.”Ştiu Bella, mă gândeam doar că… dacă te voi săruta…poate că-ţi vei schimba sentimentele.”
„Jake, te iubesc foarte mult,şi mereu o voi face,eşti foarte important pentru mine.Eşti ca fratele pe care nu l-am avut niciodată.Iar asta nu se va schimba.”Detest faptul că trebuie să-l dezamăgesc…dar este adevărul.
„Deci eşti cu el acum?”Nu-şi poate ascunde veninul din voce.
„Jake,nu sunt cu nimeni.”
„Dar ţi-ai petrecut noaptea cu el.”
„Jake, asta nu te priveşte.”
„Este din cauza banilor lui?”
„Jake!De ajuns, sau îţi voi închide în nas şi nu voi mai vorbi cu tine niciodată.”
„Bella…” se plânge şi îşi cere scuze simultan.
Ştiu că suferă.Este o situaţie mult de grea pentru a mă putea descurca în momentul de faţă.Paharul meu e şi aşa plin aşa cum este…
„Poate că putem să bem o cafea sau ceva de genul acesta mâine.Ascultă…te voi suna eu mai târziu, Jake.”Încerc să ne împăcăm.El este prietenul meu şi ţin la el.Dar chiar acum…Chiar nu am nevoie de aşa ceva.
„Atunci rămâne pe mâine.Mă suni tu?”Pot să aud speranţa ce încolţeşte în inima lui iar asta îmi frânge inima.
„Da…Noapte bună,Jake."Închei convorbirea,fără să mai aştept răspunsul său.
"Ce s-a întâmplat acolo?"Rosalie aproape că şi-a pus mâinile pe şolduri.
Aleg să merg pe cartea onestităţii.Ea arată ca şi cum ar exploda."S-a dat la mine vineri..."
"Jake?Şi Edward Cullen?Bella... probabil că feromonii tăi lucrează peste program.La ce s-a gândit idiotul?"Îşi scutură capul arătându-şi dezgustul şi se întoarce la misiunea ei de împachetare.
Cu patruzeci de minute mai târziu ne hotărâm să ne oprim cu împachetatul pentru specialitatea casei... lasagna mea.Rose deschide o sticlă cu vin şi ne aşezăm între cutii ca să mâncăm, să sorbim vin roşu ieftin şi să vizionăm idioţenii la TV.Aşa arată normalitatea mea de zi cu zi.Mă ajută să revin cu picioarele pe pământ şi mă simt norocoasă pentru că o am după ultimele patruzeci şi opt de ore cu... demenţă. Pentru prima dată mănânc o cină negrăbită, necriticată şi liniştită.De ce se comportă bizar când apare subiectul hranei în discuţie?Rose spală vasele şi eu termin cu împachetarea din sufragerie.Mai rămâne canapeaua şi televizorul de pe măsuţă. Ce ar mai putea să fie necesar?Ne mai rămâne să împachetăm doar ce este în bucătărie şi în dormitoarele noastre, dar încă mai avem restul săptămânii.Scor!
Telefonul sună iarăşi. Este Emmet.Rose îmi face semn cu ochiul şi alergă spre uşa dormitorului ei ca şi când ar avea paisprezece ani.Ştiu că ar fi trebuit să-şi scrie discursul ca şefă de promoţie…se pare că Emmet este mult mai important.Ce au bărbaţii Cullen? Ce îi face tulburători şi mistuitori.
Capul meu cade în palmele mele.Jake,Rose,Edward…fiecare aşteaptă ceva din partea mea.În privinţa lui Rose şi Jake m-aş putea descurca destul de uşor…Dar Edward… Edward se clasează într-o ligă complet diferită pentru a mă descurca,pentru ne înţelege.O mare parte din mine şi-ar dori să fugă şi să se ascundă de el.Dar trebuie să iau o decizie.Ce să fac? Ochii lui verzi arzători acaparează mintea mea.Cu privirea lui copleşitor de intensă… care îmi tensionează corpul doar la simplul gând şi oftez.El nici măcar nu este prezent şi m-am înfierbântat.Pur şi simplu nu poate fi vorba numai despre sex.Mă gândesc la tachinarea noastră gentilă din timpul micului-dejun în dimineaţa asta,la veselia emanată de el faţă de incântarea mea cu privire la călătoria cu elicopterul,cântând la pian-muzica nemaipomenit de emoţionantă şi dulce.E o persoană aşa de complicată.Iar acum am primit şi indiciul care ar explica de ce.Un tânăr bărbat căruia i-a fost refuzată adolescenţa,abuzat sexual de o anume femeie crudă d-nă Robinson… nu-i nicio surpriză că s-a maturizat mai timpuriu decât era necesar.Inima mea este copleşită de tristeţe la gândul întâmplărilor prin care a trecut... sunt mult prea naivă ca să ştiu exact ce anume... dar documentările vor rezolva problema.Dar oare vreau cu adevărat să aflu?Oare vreau să explor această lume despre care nu ştiu absolut nimic? Oare vreau să... mă cobor atât de mult?
Mai beau un pahar cu vin.Se pare că devin chiar o adoratoare a lor.
Navighez prin canalele TV,deşi ştiu că adânc în interiorul meu că amân situaţia.Geanta mea cântăreşte de o mie de ori mai mult din cauza acelui contract.Oare am putera şi convingerea necesară pentru a-l citi în seara asta?
Dacă nu l-aş fi cunoscut,probabil aş fii rămas la fel de inocentă şi fericită în ignoranţa mea.Iar gândurile mele se îndepărtează înapoi la noaptea trecută...sau această dimineaţă... şi la sexualitatea incredibilă,fizică şi senzuală pe care am experimentat-o.Oare vreau să îmi iau la revedere de la aşa ceva?Nu!Strigă subconştientul meu...Iar Zeiţa mea interioară încuvinţează într-o tăcută poziţie zen în accord cu el.
Rose se întoarce în sufragerie cu un zâmbet de la gură până la ureche.Poate că este îndrăgostită-rămân cu gura căscată...Niciodată nu s-a comportat astfel...
"Bella, mă voi culca.Sunt destul de obosită."
"Şi eu la fel,Rose."
Mă îmbrăţişează."Sunt bucuroasă că te-ai întors într-o singură bucată.Dar e ceva în legătură cu Edward..."adaugă ea încet,spăşită.
Încerc să zâmbesc puţin ca să o reasigur-în timp ce mă gândeam...cum naiba ştie?De aceea cred că va deveni o jurnalistă de excepţie,cu intuiţia ei neşovăielnică.Ridicându-mi geanta mă plimb neliniştită prin dormitor.Sunt obosită, după exerciţiile carnale din ziua ce a trecut... şi din cauza dilemei complicate şi extraordinare cu care sunt confruntată.Mă aşez pe patul meu şi cu delicateţe ridic anvelopa dosarului din geantă,plasându-l dintr-o mână in cealaltă iar şi iar.Oare chiar vreau să aflu până unde poate ajunge depravarea lui Edward?E nemaipomenit de înfricoşător.Iau o gură de aer adânc în piept şi cu inima la gură,deschid anvelopa.
*Doamna Robinson,pentru cei care nu au aflat despre ea,este personajul romanului "Graduate" de Charles Webb(cu ecranizarea cea mai cunoscută din 1967-Dustin Hoffman în rolul principal)în care Benjamin Braddock este sedus de o femeie mult mai matură,dupa terminarea colegiului-infama doamnă Robinson(Anne Bancroft-ca asistentă a tatălui său) şi se îndrăgosteşte de fiica ei,Elaine.
*MotU*
Şiiiiiiiiiii-a sosit...sper să vă placă şi vă mulţumesc pentru comentariile voastre(sau pentru reclamă-da,aici mă refer la TINE, Mariana).O să încerc să vă îndeplinesc cerinţele....dar,destul-trebuie să traduc următorul capitol-pe data viitoare...
Abonați-vă la:
Postări (Atom)